Mult timp privită ca un capăt de linie pentru speciile umane aflate pe ultima sută de metri, China se impune astăzi ca un veritabil epicentru al trecutului nostru.
Între „Omul-Dragon”, enigmaticii denisoveni și linii care s-au încrucișat de nenumărate ori, descoperirile se succed într-un ritm care răstoarnă modelele clasice.
Un studiu publicat în Nature Ecology & Evolution propune o schimbare de perspectivă: Asia de Est nu a fost un fund de sac evolutiv, ci un nod de întâlnire, intens și dinamic, unde arborele nostru genealogic a fost discret redesenat.
Punctul de cotitură a venit odată cu analiza unui craniu excepțional descoperit la Harbin. Numit Homo longi, sau „Omul-Dragon”, acest exemplar, vechi de aproximativ 140.000 de ani, poartă trăsături care derutează și fascinează deopotrivă.
Nu mai atât de primitiv ca strămoșii îndepărtați, dar nici încă modern, el se așază într-un moment-cheie al evoluției. Iar surpriza majoră nu ține de spectaculosul nume, ci de apropierea sa de noi.
Morfologia craniană a Omului-Dragon este mai apropiată de cea a omului modern decât de cea a neanderthalienilor. În acest scenariu, „ruda” noastră cea mai apropiată nu ar mai fi celebrul văr european, ci această populație din Extremul Orient.
De aici, întrebarea inevitabilă: cine au fost, de fapt, denisovenii? Cunoscuți în principal prin urme genetice recuperate din câteva fragmente, ei par să se suprapună cu Omul-Dragon.
Unii cercetători sugerează că vorbim, de fapt, despre aceeași ramură, o populație întinsă care a dominat Eurasia cu mult înainte de apariția noastră în peisaj. De ce această densitate de povești umane în Asia de Est? Pentru că Pleistocenul mijlociu, în această zonă, n-a fost un pustiu biologic.
A fost o scenă a întâlnirilor, a adaptării continue. Alături de Omul-Dragon, cercetătorii au identificat o altă populație distinctă, numită Homo juluensis. Rămășițele descoperite la Xujiayao par a fi, ca profil, mai aproape de neanderthalieni decât de noi.
Simplul fapt că aceste linii au coexistat în același teritoriu arată că spațiul chinez nu a fost o margine de lume, ci un loc de amestec și diversificare. Complexitatea crește pe măsură ce urcăm în timp.
Grupul Omului-Dragon pare conectat la Homo antecessor, specie atestată în Spania acum circa 850.000 de ani. Conexiunea sugerează că o linie foarte apropiată de a noastră cutreiera deja lumea cu mult înainte ca strămoșii Homo sapiens să pornească din Africa.
Craniul de la Yungxian ar putea fi printre cei mai vechi reprezentanți ai lui Homo longi, împingând și mai înapoi originile acestei ramuri. Dacă Omul-Dragon este, într-adevăr, grupul nostru „frate”, atunci împărtășim un strămoș comun relativ recent.
Marea provocare pentru paleontologi devine localizarea leagănului acestei linii originare. Africa, Europa sau chiar inima Asiei? Deocamdată, harta rămâne deschisă. Saga umană din China nu mai este o notă de subsol.
Este o poveste în plină desfășurare, în care mai multe linii au apărut, au interacționat și s-au stins, lăsându-ne pe noi, oamenii de azi, drept singurii moștenitori ai unei istorii lungi și complicate. Fiecare nou fosil completează o piesă din puzzle și deschide, simultan, alte zece.
Pe măsură ce analizele de proteine și ADN antic avansează, alți „veri” apropiați de specia noastră ar putea ieși la lumină. Iar China se conturează, tot mai clar, ca locul-cheie pentru a înțelege de ce, dintre toți acești pretendenți la supraviețuire, doar linia noastră a trecut testul timpului.
