Un sărut schimbat între doi oameni. O bucățică de mâncare împărțită. Gesturi mărunte pentru noi, adulții, dar cu greutate uriașă în ochii celor foarte mici.
Cercetători de la MIT arată că bebelușii, încă de la opt luni, folosesc un semnal social surprinzător de precis ca să-și cartografieze lumea relațiilor: împărtășirea salivei.
Descoperirea sugerează că ei nu privesc pasiv mediul din jur, ci analizează activ interacțiunile pentru a distinge legăturile solide, cele care aduc protecție și sprijin. Cum reușește un copil cu experiență limitată să deosebească o relație superficială de una puternică?
Rebecca Saxe, neurocercetătoare la MIT și autoarea principală a studiului, formulează întrebarea de fond: bebelușii nu vin pe lume cu un manual al dinamicilor familiale. Ei își construiesc înțelegerea citind indiciile pe care le găsesc în mediul social.
Echipa a observat că micuții acordă o atenție specială interacțiunilor ce implică schimbul de fluide corporale. În societățile umane, astfel de comportamente marchează, de regulă, relațiile strânse, definite de atașament profund și de o obligație reciprocă de ajutor.
Antropologii au documentat acest lucru la adulți; ceea ce lipsea era dovada că și bebelușii folosesc activ acest semnal ca să decodeze lumea din jur.
Pentru a-și verifica ipoteza, cercetătorii au derulat pe două continente o serie de experimente ingenioase, cu bebeluși de opt–zece luni și cu copii mici de șaisprezece–optsprezece luni. Într
-un prim scenariu, copiii priveau cum o marionetă împărțea o felie de portocală cu un actor, apoi făcea schimb de mingi cu un altul. Când marioneta dădea semne de suferință, cercetătorii urmau privirea celor mici, pentru a vedea spre cine se îndreaptă spontan.
Rezultatul a fost clar: bebelușii se uitau mai mult la persoana cu care marioneta împărțise mâncarea. Un reflex vizual simplu, dar care trădează așteptarea că acel adult e mai probabil să intervină pentru a ajuta. A doua serie de experimente a rafinat concluzia.
De data aceasta, un actor își punea degetul în gură, apoi îl introducea în gura marionetei, ori atingea fruntea lui și apoi fruntea marionetei.
Când actorul manifesta semne de suferință, copiii își fixau privirea, în mod preferențial, pe marioneta cu care acesta făcuse schimb de salivă, nu pe cea cu care avusese doar un contact fizic obișnuit.
Pentru bebeluși, nu orice atingere înseamnă aceeași apropiere: schimbul de salivă semnalează o legătură cu miză. Această capacitate trece dincolo de simplul învățat prin observație.
Ashley Thomas, prima autoare a studiului, subliniază caracterul ei vital pentru supraviețuire: comparativ cu multe alte specii, bebelușii umani depind de adulți pentru o perioadă neobișnuit de lungă. A putea identifica rapid cine oferă sprijin sigur și protecție e un avantaj adaptativ major.
Un detaliu important ține de contextul sanitar recent. Primele date au fost colectate chiar înaintea izolărilor din pandemie, iar ulterior cercetările au continuat pe Zoom. Rezultatele s-au menținut în aceeași direcție, înainte și după perioada în care igiena a devenit o preocupare omniprezentă.
Continuitatea sugerează că recunoașterea împărtășirii salivei drept marker al unei relații strânse este adânc înrădăcinată în dezvoltarea cognitivă a bebelușilor, indiferent de climatul sanitar din jur.
Următoarele etape vizează explorarea felului în care structurile familiale și culturale diferite modelează această abilitate și identificarea regiunilor cerebrale implicate la adulți.
Până atunci, un lucru rămâne limpede: cu mult înainte de a rosti primele cuvinte, bebelușii stăpânesc deja o formă sofisticată de analiză socială.
