Am auzit toate explicațiile posibile: femeile ar avea „mai puțină poftă” din cauza testosteronului, a evoluției sau a unor cicluri hormonale capricioase. O poveste comodă, împărțită în două tabere, care tocmai a fost demontată.
O meta-analiză realizată la Universitatea din Toronto Mississauga (UTM) sugerează că diferența de libido dintre sexe nu are rădăcini biologice.
De fapt, totul s-ar juca într-o fereastră critică de câteva luni, la finalul adolescenței, când creierul „învață” dacă sexul înseamnă promisiunea plăcerii sau sursa unui stres de evitat.
Pentru a înțelege de ce până la 55% dintre femei raportează dificultăți legate de dorință, cercetătorii canadieni au trecut în revistă peste 300 de studii din psihologie și sănătate publică. Concluzia lor e clară: dorința sexuală este un comportament dobândit.
Echipa a formulat un cadru pe care l-a numit „Modelul oportunităților și al rezultatelor de învățare biodevelopmentală”.
Ideea de bază vine din neuroștiințe și e surprinzător de intuitivă: pe la 17–18 ani, chiar în pragul primelor experiențe intime, creierul uman se află într-o perioadă de plasticitate accentuată. Adică formează cu ușurință asocieri care se fixează pe termen lung.
Dacă, în acea perioadă, intimitatea e legată de plăcere, sistemul de recompensă al creierului se întărește și caută să repete experiența. Pentru multe fete, însă, ecuația arată altfel încă de la început.
Analiza arată că primele experiențe sexuale feminine sunt, din punct de vedere statistic, mai puțin echitabile, ceea ce cercetătorii numesc un „decalaj inițial al plăcerii”. Iar acest decalaj nu e doar despre rezultate, ci despre cum se construiește percepția.
Tinerii bărbați descriu mai frecvent primul contact ca pe o reușită sau o sursă de plăcere. Tinerele femei, în schimb, au o probabilitate mai mare să menționeze dureri fizice, complexe legate de imaginea corporală sau anxietate de performanță.
La acestea se adaugă o povară mentală și fizică pe care bărbații nu o resimt în același grad: riscul de sarcină, grija pentru contracepție, teama de infecții, dar și posibile consecințe sociale, de la stigmatizare și etichetări până la pierderea unor prietenii.
Pentru un creier aflat în plină formare, sexul poate deveni, astfel, o activitate percepută ca risc mare și câștig mic. Iar creierul învață repede lecțiile care protejează. Fără să ne dăm seama, sistemele noastre interne pun dorința pe silențios, ca strategie de a evita disconfortul sau anxietatea.
Nu e o pană hormonală. Este un mecanism de supraviețuire psihologică, învățat și consolidat prin repetiție, care se lipește de obiceiurile noastre intime pentru mult timp. Acest unghi schimbă profund modul în care ne gândim la soluții.
Timp de decenii, scăderea libidoului feminin a fost abordată aproape exclusiv medical: geluri hormonale, terapii farmacologice, ca și cum vorbeam despre un motor defect ce are nevoie de piese noi. Studiul UTM indică altă direcție: educația și istoricul personal.
Dacă lipsa dorinței este rezultatul unui șir de asocieri negative fixate devreme, atunci, cel puțin teoretic, aceste asocieri pot fi dezvățate și reconstruite. Cercetătorii privesc vârsta de 17–18 ani ca pe o fereastră de oportunitate esențială.
O educație sexuală care nu se limitează la lista de riscuri — infecții cu transmitere sexuală, sarcină — ci așază în centru consimțământul și plăcerea reciprocă ar putea reduce, ulterior, decalajul de libido în viața adultă.
Pe scurt, ceea ce părea scris în biologie se dovedește a fi, în mare măsură, scris în experiențe. Dorința nu e o constantă genetică, ci o reacție a creierului la mediul în care se formează.
Iar primele luni ale vieții sexuale, când mintea este încă maleabilă, pot fixa pentru mult timp dacă intimitatea înseamnă apropiere și plăcere sau, dimpotrivă, teama de durere, de judecată ori de consecințe greu de dus.
În această lumină, lipsa de dorință nu mai apare ca o boală de tratat cu rețete, ci ca un răspuns învățat, ce poate fi schimbat printr-o educație mai bună și prin experiențe timpurii mai echitabile.
