Ceea ce ne apropie într-un cuplu nu se oprește la afecțiune și complicitate. Legătura poate atinge, discret dar constant, și sănătatea mintală. O amplă cercetare internațională arată că partenerii tind să semene mai des decât ne-am aștepta în privința a nouă tulburări psihice majore.
Fenomenul, urmărit de-a lungul a decenii și în culturi diferite, deschide un câmp de întrebări despre genetică, mediu și felul în care se dezvoltă tulburările psihice.
Pentru a depăși limitele studiilor anterioare, adesea restrânse la cohorte mici, o echipă de cercetători a analizat datele a peste 14 milioane de persoane din trei țări: Taiwan, Danemarca și Suedia.
Publicată în Nature Human Behaviour, analiza s-a concentrat pe nouă tulburări, de la tulburarea depresivă majoră și tulburarea bipolară, la anorexia nervoasă, tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și tulburările legate de consumul de substanțe.
În cifre, bazele de date au cuprins aproximativ cinci milioane de cupluri în Taiwan, peste 570.000 în Danemarca și informații publicate pentru aproape 700.000 de cupluri în Suedia.
Acest eșantion a permis examinarea corelațiilor dintre parteneri, a stabilității lor în timp și în culturi diferite și a implicațiilor pentru descendenți. Rezultatele converg spre aceeași concluzie: asemănarea psihiatrică între parteneri este, în general, pozitivă.
Cu alte cuvinte, cuplurile împărtășesc mai frecvent decât aleator diagnostice similare pentru majoritatea tulburărilor analizate.
Tendința se menține în contexte culturale diverse, cu excepții notabile în cazul unor condiții precum anorexia nervoasă, TOC și tulburarea bipolară, unde gradul de asemănare variază între regiuni.
În Taiwan, cercetătorii au observat schimbări specifice între generații: tulburările legate de consumul de substanțe tind să crească în cohortele mai recente, în vreme ce TOC este în scădere. Alte diagnostice, precum TDAH, fluctuează fără a contura o direcție clară.
Diferențele dintre bărbați și femei par limitate, semn că fenomenul transcende sexul partenerilor. Efectele nu se opresc la nivelul cuplului.
Atunci când ambii părinți au același diagnostic, riscul pentru copii crește, mai ales în cazul schizofreniei, tulburării depresive majore, tulburării bipolare și al tulburărilor legate de consumul de substanțe.
Această asociere întărește rolul dublu al mediului familial și al geneticii în apariția tulburărilor psihice. Pentru a înțelege mai bine mecanismele, autorii au comparat rezultatele cu date din studii de asociere la nivelul întregului genom (GWAS), care estimează ereditatea și corelațiile genetice.
Asemănările observate între parteneri reflectă parțial aceste semnale genetice, indicând că „împerecherea asortativă” – tendința persoanelor cu trăsături similare de a forma un cuplu – are un rol real în transmiterea riscurilor psihiatrice.
Această perspectivă adaugă o piesă importantă la tabloul clasic în care genetica și mediul erau considerate principalii factori ai tulburărilor psihice. Oamenii nu își aleg partenerii la întâmplare; frecvent, asemănările psihice sau comportamentale îi apropie.
Aceste alegeri modelează nu doar dinamica relației, ci și sănătatea mintală a generației următoare.
Înțelegerea fenomenului poate rafina modelele prin care cercetătorii încearcă să explice și să prevadă apariția tulburărilor, și atrage atenția asupra contextelor familiale și relaționale atunci când se proiectează intervenții clinice și politici de sănătate publică.
Ceea ce iese în evidență, dincolo de cifre, este robustețea fenomenului: corelațiile dintre parteneri se repetă în culturi diferite și de-a lungul a mai multe decenii, în cohorte urmărite pe parcursul a până la 90 de ani.
Împerecherea asortativă pentru trăsături psihiatrice pare să fie un mecanism persistent, suficient de puternic pentru a influența, în timp, prevalența unor tulburări la nivelul întregii populații.
