De -a lungul timpului, unele organe au pierdut teren în fața evoluției. Întrebarea dacă mai sunt utile sau dacă pur și simplu se sting încet a revenit constant în studiile științifice. Omul de azi este biped. Nu a fost mereu așa.
Iar acest detaliu, aparent banal, ne amintește că suntem rezultatul unui șir lung de adaptări, transformări și renunțări. O parte dintre aceste renunțări se vede în organele reziduale: nu au dispărut cu totul, dar rolul lor s-a redus vizibil. Apendicele este exemplul clasic.
O mică excrescență a cecului, prima porțiune a colonului. Privit din exterior, pare inutil și, mai mult, îl trimite pe un număr deloc mic de oameni la spital atunci când se inflamează, în apendicită.
Și totuși, pentru strămoșii noștri cu o dietă bogată în plante, această „bursă” intestinală era o piesă de bază a digestiei. Chiar și astăzi, arată studiile recente, apendicele contribuie la sănătatea florei intestinale și ajută la echilibrul sistemului imunitar.
Nu este singurul rest al trecutului care ne însoțește. Măselele de minte încă erup la mulți adulți, deși nu le mai asociem aproape niciun folos.
La fel, mușchiul palmar lung, un cordon subțire de pe fața interioară a antebrațului, a fost util strămoșilor pentru cățărat și prindere fermă, dar astăzi trece adesea neobservat.
Iar unele reflexe trădează același fir al istoriei: pielea de găină, cândva un mecanism de încălzire și „infoiere” a părului pentru păstrarea căldurii, pare acum legată mai degrabă de felul în care percepem emoțiile. Sunt însă cazuri în care declinul a devenit vizibil chiar la naștere.
Când unii oameni vin pe lume fără un organ considerat cândva comun întregii specii, tindem să concluzionăm că utilitatea lui s-a risipit.
Măselele de minte, folosite odinioară pentru a rupe carnea și a zdrobi rădăcinile tari, se află într-o retragere accelerată: aproximativ 35% dintre oameni nu se mai nasc cu ele. Mușchiul palmar lung lipsește astăzi la circa 15% din populație, fără a crea un deficit funcțional evident.
Se poate ca această tendință să meargă și mai departe. Progresele tehnologice, schimbarea alimentației și noile stiluri de viață pot face ca alte părți ale corpului să devină, treptat, neesențiale.
Iar dacă deja o parte dintre noi se naște fără organe altădată comune, e plauzibil ca direcția să continue. Totuși, rămâne valabil un lucru esențial: nu putem prezice cu exactitate ce formă va lua evoluția umană.
