Orice părinte a fost, la un moment dat, martor fascinat al spectacolului: un copil mic ce începe să-și balanseze capul sau să bată din palme de îndată ce aude primele măsuri ale unei piese antrenante. Este o simplă imitație? Deloc.
O nouă și fascinantă cercetare, publicată în prestigioasa revistă PLOS Biology, dezvăluie că această sensibilitate muzicală nu este un comportament învățat, ci este, de fapt, adânc gravată în codul nostru genetic.
Oamenii de știință au demonstrat recent că bebelușii se nasc cu o înțelegere înnăscută a ritmului, mult înainte de a putea decodifica o melodie.
Pentru a verifica dacă venim pe lume deja „muzicieni”, o echipă internațională de cercetători, coordonată de Roberta Bianco de la Institutul Italian de Tehnologie, a demarat un experiment delicat. Subiecții studiului au fost 49 de nou-născuți, unii dintre ei având doar două zile de viață.
Obiectivul nu era să-i facă să danseze, ci să observe activitatea cerebrală. În timp ce bebelușii dormeau liniștiți, echipa le-a montat căști cu electrozi, capabile să înregistreze activitatea electrică a creierului (EEG), și le-a difuzat compoziții pentru pian de Jean-Sébastien Bach.
Protocolul a fost ingenios: lista de redare alterna piese originale, perfect ritmate, cu versiuni „modificate”, ce conțineau erori de tempo sau de tonalitate. Cercetătorii căutau un semnal cerebral precis: cel de „surpriză”, indicând o reacție la o discordanță.
Rezultatele au fost concludente și fără echivoc. Chiar și în timpul somnului profund, creierul nou-născuților a reacționat instantaneu ori de câte ori ritmul devia. Aceasta dovedește că bebelușii anticipaseră deja următorul moment muzical, iar o modificare neașteptată genera o reacție.
„Chiar și cei mai mici dintre ascultătorii noștri, de doar două zile, pot anticipa tipare ritmice”, au explicat autorii studiului, subliniind capacitatea uimitoare a creierului nou-născut.
Aceasta este nuanța crucială a descoperirii: în timp ce ritmul pare a fi un „software preinstalat” la naștere, melodia necesită, în schimb, o „actualizare” prin experiență.
Studiul a arătat că, deși bebelușii detectau o eroare de tempo, ei nu reacționau încă la modificări de melodie sau la note false. „Ritmul ar putea face parte din bagajul nostru biologic, în timp ce melodia este ceva ce dezvoltăm odată cu experiența”, rezumă cercetarea.
Practic, bebelușul vine pe lume cu un ceas intern, o capacitate de a percepe ritmul, dar va trebui să învețe să aprecieze frumusețea unei armonii pe parcursul lunilor, prin expunerea la muzică și sunete. De ce ne-ar fi înzestrat evoluția cu această capacitate chiar de la naștere?
Nu este probabil doar pentru a ne bucura de un concert. Cercetătorii sugerează că această sensibilitate ritmică reprezintă prima piatră de temelie în achiziția limbajului. Vorbirea este, înainte de toate, o chestiune de ritm, de pauze și de accentuări.
Fiind capabili să prezică tiparele ritmice încă din primele zile de viață, bebelușii sunt echipați pentru a începe să decodifice fluxul de cuvinte al părinților și să înțeleagă structura sonoră a vorbirii.
De altfel, cercetări anterioare, desfășurate la Universitatea din Washington, arătaseră deja că stimularea simțului ritmului la sugari îmbunătățea semnificativ procesarea neuronală a vorbirii. Așadar, ar trebui să le punem muzică bebelușilor? Absolut.
Deși studiul nu afirmă că acest lucru îi va face mai inteligenți, el confirmă, fără echivoc, că creierul lor este pregătit să primească acești stimuli și să proceseze informația ritmică.
Ritmul este primul lor limbaj universal, o poartă de acces către înțelegerea lumii sonore, cu mult înainte de apariția cuvintelor.
