La începutul anului 2023, lângă Attleborough, în Norfolk, un detector de metale a scos la iveală o descoperire remarcabilă: un pandantiv din aur, datând de la sfârșitul secolului al V-lea sau începutul secolului al VI-lea.
Acest obiect prețios, inspirat de monedele romane de aur numite solidi, introduse de împăratul Constantin în secolul al IV-lea, reproduce motivele și inscripțiile de pe monedele împăratului Honorius, care a condus Imperiul Roman de Apus între 393 și 423 d.Hr.
Pe o parte a pandantivului se distinge bustul împăratului Honorius, încoronat cu o diademă de perle, simbol al puterii și măreției imperiale în iconografia romană.
Pe cealaltă parte, o figură drapată ține un stindard militar, alături de Nike, zeița victoriei, o imagine des întâlnită pe solidii romani, evocând gloria și triumful imperial.
Deși inspirate de grandoarea romană, detaliile pandantivului dezvăluie o lipsă de cunoștințe precise din partea artizanilor anglo-saxoni.
Inscripția „RESTITVTOR REIPVBLICAE”, adică „Restauratorul Republicii”, apare deformată, cu litere lipsă sau în dezordine, transformându-se în „STITVTOR EIPVBLICAE”. Această bijuterie este o mărturie a unei perioade cruciale din istoria Marii Britanii.
După retragerea romanilor în anul 410, anglo-saxonii, un popor germanic, au început să cucerească teritoriul. Deși păgâni la acea vreme, au manifestat un interes evident pentru simbolurile romane, inclusiv pentru cele creștine, precum crucea de pe stindardul reprezentat pe pandantiv.
Acest obiect reflectă un proces de asimilare culturală: anglo-saxonii au fost atrași de splendoarea Romei, adaptând însă elementele romane la propria lor estetică și la propriile credințe.
Pandantivul, confecționat din aur și prevăzut cu o agățătoare, nu a fost conceput pentru a fi folosit ca monedă. Mai degrabă, el simboliza statutul social sau o legătură cu prestigiosul trecut roman.
Creatorul său nu a urmărit o reproducere fidelă, ci a reinterpretat măreția Romei, îmbinând-o cu gusturile și tehnicile specifice epocii sale. Considerat oficial o comoară conform legislației britanice, pandantivul ne oferă informații prețioase despre anglo-saxonii din acea perioadă.
El ilustrează dorința lor de a se conecta cu un trecut roman perceput ca legendar, dar și abilitatea lor de a transforma această moștenire pentru a-și defini propria identitate.
Această imitație imperfectă, după cum subliniază expertul în numismatică Adrian Marsden, demonstrează fascinația anglo-saxonilor pentru o epocă apusă, într-un moment în care Imperiul Roman de Apus se afla în declin.
Pandantivul de la Attleborough se înscrie într-o practică mai largă de reutilizare și reinterpretare a motivelor romane de către populațiile post-romane din Europa.
Este un obiect unic, nu doar prin estetica sa și prin erorile de inscripționare, ci și prin ceea ce ne dezvăluie despre felul în care anglo-saxonii au integrat moștenirea romană în propria lor cultură.
