După valul masiv de scumpiri din vara anului 2022, care a intrat în istorie pentru numărul redus de turiști de pe litoralul românesc, 2023 se anunță la fel de grav pentru industria HoReCa, dar cu o mențiune foarte importantă. Nici la bulgari nu mai scapi de prețuri exagerat de mari pentru aceleași servicii.
Litoralul Mării Negre pare să fie un lux din ce în ce mai inaccesibil pentru românii fără buzunare adânci, indiferent dacă aceștia poposesc la Mamaia sau peste graniță, în Bulgaria. Nu de alta, dar conform oficialilor Camerei de Turism din Burgas, vacanțele pe coasta bulgară, în 2023, vor fi cu 15 – 30% mai scumpe. Un pic șocant este că industria se așteaptă la un sezon puternic.
Prețurile mari par să nu descurajeze turiștii, până acum
Dacă hotelierii bulgari sunt realiști și nu deformează ce se întâmplă în piață, majoritatea hotelurilor din Sunny Beach sunt aproape pline pentru Paște. Până și la rezervările legate de Early Booking, creșterea pare să fie semnificativă față de ce se întâmpla în 2022 în aceeași perioadă. În privința celor care se înghesuie să calce pe plajele însorite din țara vecină, topul, în mod previzibil, începe cu românii și continuă cu grecii, respectiv turcii. Un lucru este însă sigur, prețurile vor fi mai mari.
“Colegii spun că este între 15 și 30%, dar, desigur, totul depinde de cum merg prețurile și inflația, acest lucru este inevitabil ca urmare a modului de viață din acest moment”, a declarat Hristina Slavova de la Camera Regională de Turism din Burgas. Față de ani trecuți, se vehiculează și o creștere a numărului de turiști din occident, începând cu Germania și Marea Britanie, încheind cu Polonia și alte țări din Europa Centrală. Vizitatori în creștere din Israel sunt de asemenea foarte probabili.
“Turcii nu erau în general turiștii noștri, dar acum avem solicitări din partea lor. Avem multe solicitări și multe rezervări din partea grecilor. În general, începe un astfel de flux la care nu ne așteptam până acum”, a afirmat Rumen Monchev, proprietar de hotel, conform Novinite.com. “Nu avem dificultăți. Există o ușoară creștere a prețurilor la înnoptări”, a concluzionat patronul.