Unii oameni chiar sunt „magneți de țânțari”. Care este explicația

Unii oameni sunt „magneți de țânțari” și probabil acest lucru are de-a face cu felul în care miros. Cercetătorii au descoperit că există oameni care produc pe piele anumite substanțe chimice care atrag țânțarii.

„Dacă ai un nivel ridicat din aceste substanțe pe piele, la un picnic tu vei fi cel care va primi toate mușcăturile țânțarilor”, a spus autorul studiului, Leslie Vosshall, neurobiolog la Universitatea Rockefeller din New York, potrivit The Guardian.

Există numeroase legende despre cei care sunt mușcați mai des de țânțari, dar multe afirmații nu sunt susținute cu dovezi solide, a spus Vosshall.

În cadrul studiului, cercetătorii au rugat 64 de voluntari să poarte ciorapi de nailon în jurul antebrațelor pentru a le capta mirosurile pielii. Ciorapii au fost puși la capătul unor tuburi lungi care au fost atașate la capcane, apoi au fost eliberați zeci de țânțari.

„Practic, s-au aruncat spre cele mai atractive ținte”, a spus Maria Elena De Obaldia, co-autoare a studiului.

Oamenii de știință au organizat și un turneu de tip „fiecare cu fiecare”, iar rezultatele au fost impresionante: cel mai puternic magnet de țânțari a fost de 100 de ori mai atractiv pentru insecte decât ținta de pe ultimul loc.

Au fost folosiți țânțari Aedes aegypti, care răspândesc boli precum febra galbenă, Zika și febra denga. Vosshall a spus că se așteaptă la rezultate similare și pentru alte specii de țânțari, dar are nevoie de mai multe cercetări pentru ca teoria ei să fie confirmată.

Testând aceleași persoane pe parcursul mai multor ani, studiul a arătat că aceste diferențe mari se păstrează, a spus Matt DeGennaro, un neurogenetician la Universitatea Internațională Florida. „Magneții de țânțari par să rămână magneți de țânțari”, a spus DeGennaro.

Cercetătorii au găsit un factor comun: ”magneții de țânțari” aveau niveluri ridicate de anumiți acizi pe piele. Aceste „molecule grase” fac parte din stratul natural de hidratare al pielii, iar oamenii le produc în cantități diferite, a spus Vosshall. Bacteriile sănătoase care trăiesc pe piele consumă acești acizi și contribuie la mirosul pielii noastre.

Dar cercetarea ar putea ajuta la găsirea de noi metode de a alunga țânțarii, a spus Jeff Riffell, un neurobiolog la Universitatea din Washington, care nu a participat la studiu. S-ar putea să existe modalități de a schimba bacteriile din piele și de a schimba mirosurile tentante ale oamenilor, a spus el.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu