Analiza unei mostre infime de vopsea, prelevată din tabloul Mona Lisa al lui Leonardo da Vinci, a oferit noi informații despre compoziția materialelor utilizate de artist.
Leonardo da Vinci, personalitate marcantă a Renașterii italiene, născut în 1452, a fost recunoscut nu doar ca pictor, ci și ca inventator, om de știință și inginer. Tabloul Mona Lisa, realizat între anii 1503 și 1506, o înfățișează pe Lisa Gherardini și este cunoscut și sub numele de „La Gioconda”.
Opera este apreciată pentru expresia personajului, perspectiva utilizată și aplicarea tehnicii Sfumato, prin care se obțin tranziții fine între culori și tonuri, creând un efect estompat.
Cu toate acestea, tehnicile specifice de amestecare și aplicare a culorilor de către Leonardo da Vinci rămân un subiect de studiu.
Cercetătorii au examinat o particulă de vopsea de dimensiunea unui fir de păr uman, extrasă din colțul superior drept al picturii, pentru a determina compoziția chimică a stratului de bază.
În acest scop, au fost utilizate metode avansate precum difracția cu raze X de sincrotron de înaltă rezoluție și spectroscopia în infraroșu cu transformată Fourier.
Difracția cu raze X permite studierea structurii cristaline a materialelor prin analiza modului în care razele X, generate de un accelerator de particule, sunt deviate de atomii din mostră.
Spectroscopia în infraroșu analizează interacțiunea dintre lumina infraroșie și materie, identificând tipurile de legături chimice și grupuri funcționale prezente prin studierea frecvențelor de lumină absorbite de moleculele probei.
Rezultatele analizei au indicat prezența unui amestec specific, constând dintr-un ulei puternic saponificat, cu un conținut ridicat de plumb, și un pigment alb pe bază de plumb.
Saponificarea este reacția chimică dintre un ulei, precum cel de in, și o substanță alcalină, rezultând săpunuri; un grad înalt de saponificare sugerează o reacție avansată, ce conduce la o pastă mai densă.
Un element notabil identificat a fost plumbonacritul, un compus de plumb rar, stabil doar în mediu alcalin.
Cercetătorii sugerează că Leonardo da Vinci a preparat probabil un strat de bază dens pentru panoul de lemn al tabloului prin tratarea uleiului cu o cantitate semnificativă de oxid de plumb (II).
Se presupune că artistul ar fi dizolvat pulbere de oxid de plumb, de culoare portocalie, în ulei de in sau de nucă, posibil prin încălzire. Această metodă ar fi produs o vopsea mai vâscoasă și cu proprietăți de uscare rapidă.
Utilizarea oxidului de plumb pentru a modifica consistența și timpul de uscare al stratului de grund ar fi putut reprezenta o tehnică inovatoare la începutul secolului al XVI-lea, adoptată ulterior și de alți artiști.
Studiul compoziției chimice a unui fragment din Mona Lisa confirmă abilitățile tehnice ale lui Leonardo da Vinci și tendința sa către experimentare.
Descoperirea utilizării unui amestec complex pe bază de ulei saponificat și oxid de plumb subliniază caracterul inovator al metodelor sale de lucru în contextul picturii renascentiste. Fiecare nouă analiză contribuie la o mai bună înțelegere a tehnicilor utilizate de Leonardo da Vinci.
Detaliile acestei cercetări au fost publicate în Journal of the American Chemical Society.
