Au scos rechinii dintr-un recif din Bahamas. În locul lor, algele au început să sufoce coralii. Peștii papagal, principalii consumatori de alge, au fost reduși la jumătate în absența prădătorului care îi ținea în frâu.
Fără rechini, mecanismul natural de echilibru s-a prăbușit – un ceas biologic care ticăise nestingherit de sute de milioane de ani.
Cincizeci de ani de declin catastrofal
Același lucru se întâmplă acum, dar la scară globală. Un studiu publicat în Nature arată că populațiile a 18 specii de rechini și raze oceanice s-au prăbușit cu 71% din 1970.
Cincizeci de ani au fost suficienți pentru a anihila aproape trei sferturi dintr-un grup care domina mările de pe vremea dinozaurilor. Rechinul oceanic cu vârf alb a înregistrat o cădere și mai dramatică: 98% în doar șaizeci de ani.
În fiecare an, plasele industriale scot din apă 1,41 milioane de tone de rechini – un volum care se traduce printr-o mortalitate anuală estimată între 63 și 273 de milioane de exemplare. Biologia animalului îl face vulnerabil exact acolo unde pescuitul lovește cel mai tare.
Fiind prădători de vârf, rechinii cresc lent, au o fecunditate limitată și ajung la maturitate sexuală târziu. O femelă de rechin alb, de pildă, se maturizeză abia între cincisprezece și șaptesprezece ani. Nu naște sute de pui, ci doar câțiva.
În fața plaselor industriale, acest ritm reproductiv devine o condamnare lentă, dar sigură. Numărul speciilor considerate amenințate a explodat. În 1996 erau doar 15. Până în 2010, peste 180 de specii figurau pe listă, dintre care 30 se aflau în pragul dispariției.
Poate supraviețui rechinul lăcomiei umane?
Comunitatea internațională a început să reacționeze, dar abia în 2025. Atunci, CITES a interzis comerțul cu rechini-balenă, raze manta, raze mobula și rechini cu vârf alb oceanici – măsura întărind protecția pentru aproximativ 70 de specii.
Un pas uriaș pe hârtie, dar care se lovește de aplicarea pe teren. Cifrele din 2025 confirmă o criză structurală: pescuitul excesiv, capturile accidentale și poluarea continuă să macine populațiile. Ceea ce face situația cu adevărat tulburătoare este contrastul temporal.
Rechinul a supraviețuit dispariției trilobiților, amoniților, dinozaurilor non-aviari. A traversat căderi de meteoriți, erupții vulcanice care au întunecat cerul timp de zeci de ani și glaciații care au acoperit continentele. 450 de milioane de ani de evoluție nu au reușit să îl elimine.
Un singur secol de pescuit industrial împlinește ceea ce nici timpul geologic nu a putut face: specie cu specie, înotătoare cu înotătoare.
