Râurile din America de Sud au fost, timp de milioane de ani, singurele punți de legătură între cele mai mari păduri tropicale ale lumii. În timp ce întinderi vaste de savană și vegetație uscată separă Amazonul de Pădurea Atlantică, specii întregi de copaci au reușit să le traverseze.
Modul exact în care au făcut-o a rămas, până acum, un mister. Cercetătorii au crezut mult timp că migrația arborilor între cele două ecosistene a fost posibilă doar în perioade rare, când clima devenea mai umedă și pădurea se extindea.
O nouă ipoteză, publicată în Proceedings of the Royal Society B, spulberă această teorie. Conform studiului, realizat de Royal Botanic Garden Edinburgh și Universitatea din Exeter, copacii au călătorit continuu, folosind fâșiile verzi care însoțesc cursurile de apă.
Pădurile riverane, care străbat zonele aride ale Braziliei, au jucat rolul unor adevărate autostrăzi ecologice. Pentru a demonstra această mișcare constantă, o echipă internațională, din care fac parte și oameni de știință brazilieni, s-a concentrat asupra a 164 de specii de arbori din genul Inga.
Analizând ADN-ul acestora, au reconstruit arborele genealogic și au marcat momentele în care fiecare specie s-a desprins de strămoșii săi. Apoi, hărțile de distribuție au scos la iveală un tipar neașteptat.
Au fost identificate între șaisprezece și douăzeci de evenimente separate în care specii originare din Amazon au reușit să colonizeze Pădurea Atlantică. Evenimentele s-au produs pe întreaga durată a evoluției genului, nu doar în ferestre climatice favorabile.
Mai surprinzător este însă sensul călătoriei: doar unul sau două cazuri au arătat o migrație inversă, din Pădurea Atlantică spre Amazon. Această asimetrie are o explicație simplă
: Amazonul, prin dimensiunea sa colosală și producția mai mare de semințe, a acționat ca un rezervor care a alimentat constant pădurea mai mică. Descoperirea schimbă fundamental felul în care privim dinamica pădurilor tropicale.
Nu mai este vorba despre un fenomen izolat, declanșat de schimbări climatice străvechi, ci despre un proces lent, neîntrerupt, care a modelat biodiversitatea de-a lungul a milioane de ani.
În acest context, pădurile riverane devin elemente critice pentru supraviețuirea pe termen lung a ecosistemelor. Din fericire, legislația braziliană le oferă deja protecție juridică, recunoscându-le rolul vital.
„Această protecție legală și eforturile de conservare sunt extrem de valoroase pentru asigurarea conectivității pe termen lung a habitatelor”, subliniază profesorul Toby Pennington, de la Universitatea din Exeter. Totuși, cifrele dau de gândit:
Pădurea Atlantică adăpostește cu aproximativ 3.000 de specii de plante mai multe decât Amazonul, însă doar 20% din suprafața ei a rămas intactă. Distrugerea accelerată a habitatelor face ca salvarea acestor coridoare verzi să fie mai urgentă ca niciodată.
Protejarea Amazonului și a pădurii atlantice nu mai înseamnă doar conservarea unor petice izolate, ci menținerea rețelei ecologice care a permis speciilor să migreze, să se adapteze și să supraviețuiască.
