O mie de metri cubi de apă pe secundă vor fi deviați prin patru tuneluri săpate în inima unuia dintre cei mai periculoși munți de pe planetă. Acolo, sub Namcha Barwa, China construiește cea mai mare centrală hidroelectrică din lume – și, totodată, cea mai periculoasă pârghie geopolitică a Asiei.
Proiectul a fost aprobat în decembrie 2024 și lansat oficial pe 19 iulie 2025. Lucrările au început deja. Și cifrele sunt greu de digerat: 60 GW capacitate instalată, de trei ori mai mult decât faimosul baraj Trei Chei și tot atât cât produce întreaga flotă nucleară a Franței.
Costul estimat – 1.000 de miliarde de yuani, adică 137 de miliarde de dolari, de peste patru ori investiția în Trei Chei. Secretul tehnic stă în geografia brutală a canionului Yarlung Tsangpo.
Fluviul sacru al Tibetului coboară 2.000 de metri pe o distanță de doar 50 de kilometri, într-un spectacol natural pe care inginerii chinezi îl urmăresc încă din anii ’60. Patru tuneluri de câte 20 de kilometri vor străpunge muntele instabil, deviind cursul apei.
Nu e un baraj clasic – nu se construiește un zid de reținere. Tunelurile amplifică panta, iar apa este folosită de cinci ori în cascadă, în centrale subterane. Debitul? 2.000 de metri cubi pe secundă – trei piscine olimpice în fiecare secundă.
Producția anuală estimată: 300 de miliarde de kWh, suficient pentru 300 de milioane de case chinezești. Durata construcției: zece ani.
Ce riscuri ascunde forțarea naturii în zone seismice?
Provocările sunt pe măsură. Canionul Yarlung Tsangpo este cel mai adânc de pe glob – 6.009 metri în punctul minim, cu peste 500 de kilometri lungime, mai amplu decât Marele Canion american. Și este o zonă protejată din 1988. Zona seismică este extrem de activă, predispusă la alunecări de teren.
În 2022, inginerii de la Biroul Geologic Provincial Sichuan au avertizat explicit: cutremurele pot declanșa curgeri de noroi și roci care amenință stabilitatea întregii construcții. Încălzirea globală, mai rapidă în Tibet decât oriunde altundeva, topește ghețarii și agravează riscurile.
Poate Beijingul să controleze robinetul apei asiatice?
Miza depășește ingineria. Râul Yarlung Tsangpo devine, după ce traversează granița, Brahmaputra în India și Jamuna în Bangladesh. 625 de milioane de oameni depind de el – populația combinată a Uniunii Europene, Statelor Unite și Mexicului.
Mai mult de 30% din resursele de apă ale Indiei și 94% din cele ale Bangladeshului vin din acest bazin. Optzeci la sută dintre acești oameni sunt fermieri. Inundațiile naturale ale Brahmaputrei depun anual nămol fertil pe câmpii – barajul va uniformiza debitul, iar acest ciclu se va pierde.
Securitatea alimentară a milioane de oameni este pusă în joc. China controlează deja izvoarele a zece mari râuri asiatice – Mekong, Irrawaddy, Salouen, Indus, Gange, Brahmaputra. Este, de facto, turnul de apă al continentului.
Și a refuzat sistematic să semneze tratate obligatorii privind partajarea apei. Proiectul Medog, deținut integral de Power China, gigantul de stat, dă Beijingului o unealtă fără precedent: poate reduce sau crește debitul după voință.
Inundațiile – sau seceta – din aval pot fi declanșate cu un robinet. „Este o bombă cu ceas”, a spus Pema Khandu, șeful guvernului regional din Arunachal Pradesh, prin care trece Brahmaputra. India nu stă pasivă: planifică un contra-proiect hidroelectric în districtul Upper Siang, de 11 GW.
Pe partea tibetană, opoziția este reală. Organizații de mediu, grupări pentru drepturile omului, țări din aval – toate au ridicat semne de întrebare. China vorbește despre vânzarea de energie electrică vecinilor, despre cooperare regională.
Dar forarea a patru tuneluri de 20 de kilometri printr-un munte seismic, la 1.500 de metri altitudine, la 30 de kilometri de o graniță disputată, spune altceva. Este o demonstrație de forță acolo unde alții nici n-ar trimite o echipă de recunoaștere.
