Glumele și tachinările jucăușe sunt aspecte importante ale interacțiunii umane. Ele necesită inteligență socială și capacitatea de a anticipa acțiunile viitoare și de a înțelege așteptările celorlalți. Aceste comportamente sunt reciproc plăcute, apar în relațiile apropiate și creează momente neașteptate.
Tachinările jucăușe sunt similare glumelor și servesc drept precursor cognitiv. Cu toate acestea, este ambiguă, deoarece se situează între agresiune și joc. Cercetătorii au descoperit că bebelușii umani cu vârsta de doar opt luni se angajează în tachinări jucăușe chiar înainte de a putea vorbi.
Acest comportament include acțiuni precum oferirea și retragerea de obiecte, nerespectarea și întreruperea activităților celorlalți. Sugarii caută răspunsuri pozitive și le evită pe cele negative.
Deoarece tachinările jucăușe sunt observate la bebeluși înainte de dezvoltarea limbajului, cercetătorii cred că comportamente similare pot exista și la animalele neumane.
Marile maimuțe, cum ar fi urangutanii, cimpanzeii, bonobo și gorilele, sunt subiecți interesanți pentru studierea comportamentului de tachinare, datorită asemănărilor cu oamenii în ceea ce privește implicarea socială și înțelegerea așteptărilor celorlalți.
Cu toate acestea, au fost efectuate puține cercetări privind comportamentul de tachinare la maimuțele mari, în special formele non-agonistice de tachinare.
Pentru a remedia această lacună, o echipă de cercetători a observat videoclipuri cu aceste animale în grădini zoologice și a dezvoltat un sistem de codificare pentru a identifica tachinările jucăușe. Studiul a constatat că toate cele patru specii de maimuțe mari au prezentat un comportament intenționat provocator însoțit de caracteristici jucăușe.
Tachinările jucăușe aveau caracteristici distincte, cum ar fi căutarea unei atenții unilaterale, căutarea unor răspunsuri specifice, repetarea frecventă și posibila evoluție în timp. Aceste comportamente au avut loc în contexte relaxate și au prezentat o mare diversitate de forme.
De asemenea, au avut niveluri reduse de semnale tipice de joc și nu au avut mișcări finale specifice pentru a semnala sfârșitul interacțiunii.
O constatare semnificativă este faptul că tachinările jucăușe erau prezente la toate speciile de maimuțe mari studiate, sugerând că abilitățile cognitive necesare pentru acest comportament au evoluat în descendența hominoidă cu milioane de ani în urmă.
Acest lucru indică faptul că abilitatea de a glumi are origini străvechi și a fost împărtășită de strămoșii comuni ai oamenilor și ai marilor maimuțe din zilele noastre.
