În Japonia, specialiștii aeronautici au realizat un studiu minuțios pentru a înțelege comportamentul unui avion de hârtie lansat de pe orbita Stației Spațiale Internaționale (ISS), la 400 km altitudine.
Această cercetare, deși surprinzătoare la prima vedere, reprezintă o preocupare reală în domeniul aerodinamicii. Avioanele de hârtie au fost anterior subiectul unor proiecte științifice inovative.
Un exemplu din 2018 relevă că o companie de marketing a echipat avioane de hârtie cu un sistem de control prin smartphone. În 2016, un pasionat a creat o mașină realizată din LEGO capabilă să fabrice avioane de hârtie.
Un grup de cercetători de la Universitatea din Tokyo s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă un avion de hârtie ar fi eliberat din orbita ISS, cu scopul de a studia comportamentul acestuia în condiții extreme. Rezultatele acestei cercetări vor apărea în revista Acta Astronautica în noiembrie 2025.
Conform concluziei studiului, se speră ca acesta să contribuie la dezvoltarea de noi metode de utilizare sustenabilă a materialelor organice în structurile spațiale.
În experiment, cercetătorii au folosit o foaie A4 simplă pentru a construi un avion de hârtie, simulând apoi lansarea sa de la ISS la o viteză de 7.800 m/s, viteza de rotație a stației în jurul Pământului.
La începutul coborârii, având în vedere densitatea scăzută a aerului la acea altitudine, avionul a coborât fără a fi încetinit. În aproximativ 3,5 zile, când a ajuns la altitudinea de 120 km, densitatea aerului a început să afecteze zborul, provocând rotirea și devierea de la traiectoria inițială.
Pentru a extinde cercetările, autorii au construit un model la scară 1:3 al avionului, dotat cu o coadă din aluminiu.
În condiții de testare într-un tunel aerodinamic hipersonic, avionul a demonstrat capacitatea de a rezista la vânturi cu viteze de până la Mach 7 (aproximativ 8.650 km/h) timp de șapte secunde.
În urma testelor, s-au observat arsuri pe aripi și deformări ale vârfului nasului, însă structura nu s-a dezmembrat. Totuși, cercetătorii au prezis că dezintegrarea s-ar produce treptat, nu brusc.
Lucrarea ar putea avea implicații semnificative în misiunile de culegere de date atmosferice cu ajutorul structurilor ușoare, care ar trebui să fie proiectate să se degradeze natural după finalizarea misiunii lor.
