În fiecare an, 900 de milioane de fragmente de plastic dispar în Marea Mediterană fără să plutesc la nesfârșit. O captură pe care niciun om n-o dirijează, ci o plantă acvatică despre care puțini știu că lucrează tăcut.
Această iarbă de mare – Posidonia oceanica – formează adevărate păduri subacvatice, iar la finalul ciclului ei, frunzele moarte se îngrămădesc în bile moi, numite egagropile. Cercetătorii de la Universitatea din Barcelona au descoperit că exact aceste bile sunt un mecanism natural de curățare.
Fibrele lor fine prind microplasticele din apă, le închid în masa vegetală și le transportă spre țărm, unde valurile le așează pe plajă. Studiul publicat în Scientific Reports a analizat egagropile adunate lângă Mallorca.
Doar 17% dintre ele conțineau microplastice, însă concentrația era atât de mare încât un kilogram de material vegetal putea capta aproape 1.500 de particule. Cu cât bila era mai compactă, cu atât reținea mai mult plastic.
Anna Sanchez-Vidal, cercetătoarea care a condus echipa, a declarat pentru BBC pe 2 mai 2026 că a primit imagini cu egagropile uriașe în care erau înfășurate deșeuri mai mari – tampoane, șervețele igienice, alte materiale celulozice. Pentru ea, gestul plantei are și o rezonanță simbolică:
marea le returnează oamenilor propria poluare, împachetată într‑un pachet natural. Dincolo de acest rol de filtru, Posidonia oceanica face mult mai mult. Produce oxigen, stochează carbon și stabilizează sedimentele, protejând coastele de eroziune.
Fundul mării, între 1 și 30 de metri adâncime, devine astfel o „chiuvetă finală” pentru plasticul aruncat de om. În 2024, oamenii de știință au propus replantarea acestor ierburi pentru a absorbi mai multe gaze cu efect de seră.
Iar în 2016, Comisia Europeană sublinia că fibra lor poate fi folosită și la fabricarea materialelor ignifuge și a izolațiilor ecologice. Planta nu face diferența între gunoi și resursă. Ea prinde tot ce întâlnește – și trimite înapoi, pe plaje, dovada că natura încă încearcă să curețe după noi.
