O insectă imensă din Jurasic, dispărută din nord-estul Americii de cel puțin jumătate de secol, a fost văzută în fața unui supermarket din statul american Arkansas.
Identificarea insectei din specia Polystoechotes punctata, într-o zonă urbană din Fayetteville, Arkansas, i-a încântat pe oamenii de știință. Descoperirea unei specii care exista din abundență în epoca dinozaurilor, dar, despre care se credea că a dispărut de pe suprafețe mari din America de Nord, a alimentat speculațiile conform cărora ar putea exista populații întregi ascunse în zone îndepărtate din munții Ozark.
Insecta a fost găsită de Michael Skvarla, director al laboratorului de identificare a insectelor din cadrul Universității de Stat din Pennsylvania (Penn State).
Într-un raport publicat recent, Skvarla a explicat că a făcut descoperirea în 2012, atunci când era doctorand la Universitatea din Arkansas.
„Îmi amintesc foarte bine, pentru că intram în Walmart să iau lapte și am văzut o insectă uriașă. M-am gândit că arăta interesant, așa că am luat-o în mână și am continuat să îmi fac cumpărăturile cu ea printre degetele mele. Am ajuns acasă, am păstrat-o și am uitat imediat de ea timp de un deceniu”, a spus Skvarla, potrivit The Guardian.
Un specimen căruia i s-a găsit originea opt ani mai târziu
Într-un articol scris în colaborare și publicat recent în Proceedings of the Entomological Society of Washington, Skvarla a declarat că specimenul a fost etichetat în mod incorect în colecția sa personală drept „leul-furnicilor”, o insectă cu caracteristici similare.
Denumirea corectă a insectei a trebuit să aștepte până la sfârșitul anului 2020, atunci când Skvarla preda un curs pe Zoom. În timp ce profesorul și studenții se uitau fix la imaginile microscopice, și-au dat seama că specimenul fusese etichetat greșit.
Cauzele dispariției insectei
Insecta a existat cândva în număr mare în America de Nord, dar s-a presupus că a dispărut din regiunile estice până în anii 1950. A fost descrisă ca semănând cu un specimen rezultat din combinarea unei muște cu o molie, cu aripi pestrițe, pe care le ține ca pe un cort deasupra corpului.
Cauzele dispariției insectei au fost mult timp un mister. Explicațiile posibile includ poluarea luminoasă prin urbanizare și introducerea unei speciei care nu este nativă, cum ar fi gândacii de sol sau viermii de pământ, care pot schimba consistența solului.