De la apariția pandemiei, un mister medical tulburător a prins contur în cabinetele medicilor și spitalele din întreaga lume.
În timp ce virusul în faza sa acută părea să cruțe, într-o oarecare măsură, femeile tinere, umbra sa persistentă, fenomenul cunoscut sub numele de COVID lung, le-a lovit cu o ferocitate disproporționată. Ele se confruntă cu un risc de trei ori mai mare decât bărbații.
Milioane de vieți au rămas suspendate între o oboseală copleșitoare, o ceață mentală densă și dureri cronice. Acum, un studiu publicat în prestigiosul jurnal Cell Reports Medicine ridică în sfârșit vălul de pe mecanismele biologice care explică această nedreptate imunitară. COVID
-ul lung, sau sindromul post-COVID-19, descrie acele simptome neurologice, respiratorii sau gastro-intestinale care persistă trei luni sau chiar mai mult după infecția acută. Doar în Canada, 3,5 milioane de persoane declarau că suferă de această afecțiune în iunie 2023.
Dintre acestea, o majoritate covârșitoare erau femei. Paradoxul este cu atât mai tulburător cu cât majoritatea acestor paciente au dezvoltat doar o formă benignă a bolii inițiale, prea ușoară pentru a necesita spitalizare.
Nimic din istoricul lor medical nu prevestea această alunecare spre o epuizare cronică. Și totuși, chiar și un an mai târziu, ele continuă să lupte împotriva unui inamic invizibil care le-a colonizat cotidianul.
Echipa profesorului Shokrollah Elahi, specialist în imunologie, a analizat sângele și profilurile genetice ale 78 de pacienți afectați de COVID lung, comparându-i cu 62 de persoane care s-au vindecat în mod normal. Ceea ce au descoperit la femei a depășit orice așteptare.
Primul indiciu: o hiperpermeabilitate intestinală masivă. Analizele sanguine au relevat niveluri anormal de ridicate de proteină de legare a acizilor grași intestinali, de lipopolizaharidă și de proteină CD14 solubilă. Acești markeri semnalează o inflamație intestinală care nu rămâne localizată.
Ea migrează, se infiltrează în sistemul circulator și declanșează o reacție inflamatorie generalizată. Această descoperire sugerează că intestinul feminin ar fi deosebit de vulnerabil în timpul infecției inițiale cu SARS-CoV-2.
Virusul ar găsi acolo un teren propice, provocând leziuni care persistă mult timp după dispariția sa aparentă. Este ca și cum bătălia inițială ar fi lăsat definitiv slăbite apărările intestinale.
A doua revelație majoră a fost că femeile cu COVID lung dezvoltă frecvent anemie sau, cel puțin, o producție redusă de globule roșii.
Această constatare, confirmată de un studiu internațional realizat pe mai mult de 500 de pacienți și publicat în Journal of Clinical Investigation, explică parțial oboseala copleșitoare raportată de paciente.
Inflamația cronică nu se mulțumește doar să circule în sânge: ea perturbă însăși fabricarea acestuia. Uzinele celulare însărcinate cu producerea acestor transportori esențiali de oxigen funcționează la ralanti, privând progresiv organismul de combustibilul său vital.
Însă, poate că cea de-a treia descoperire iluminează cel mai bine această disparitate între bărbați și femei. Cercetătorii au identificat perturbări hormonale profunde la toți pacienții, dar cu consecințe radical diferite în funcție de sex.
La femeile afectate de COVID lung, nivelurile de testosteron scad semnificativ. Or, această hormonă, chiar și prezentă în cantități mici la femei, joacă un rol crucial în reglarea inflamației. Diminuarea sa deschide poarta către reacții inflamatorii necontrolate și persistente.
Simptomele asociate cu această scădere hormonală creionează un portret clinic familiar pentru victimele COVID lung: tulburări de concentrare, depresie, dureri difuze și o oboseală paralizantă. Toate se leagă.
La bărbați, cercetătorii observă mai degrabă o diminuare a estrogenilor, iar ambele sexe prezintă niveluri reduse de cortizol. Dar este clar că scăderea testosteronului la femei pare a fi principalul factor agravant.
Aceste observații amintesc în mod ciudat de cele înregistrate în encefalomielita mialgică, denumită anterior sindromul de oboseală cronică, o afecțiune care, de asemenea, afectează femeile în mod disproporționat.
Paralelele nu sunt perfecte – anemia, de exemplu, nu caracterizează oboseala cronică clasică – dar sunt suficient de tulburătoare pentru a sugera mecanisme comune.
Îmbunătățit de aceste descoperiri, profesorul Elahi anticipează o abordare terapeutică radical nouă: tratamente individualizate, bazate pe profilul biologic al fiecărui pacient.
Tratarea anemiei pentru unii, antiinflamatoare țintite pentru alții, sau chiar suplimentare hormonală pentru cei cu dezechilibre marcate. Următoarele etape includ teste pe modele animale și, dacă finanțarea o va permite, studii clinice pe subiecți umani.
Pentru milioanele de persoane captive ale COVID lung, aceste piste terapeutice reprezintă prima rază de speranță tangibilă de la începutul calvarului lor. Enigma nu este pe deplin rezolvată, dar piesele puzzle-ului încep, în sfârșit, să se așeze la locul lor.
