„Atunci când te uiți îndelung într-un abis,abisul se uită și el la tine”, spunea Friedrich Nietzsche.Așa pare să fie și situația cu Sistemul de Lansare Spațială – SLS al mega-rachetei NASA, care a fost mutat recent pe platforma de lansare a Centrului Spațial Kennedy pentru teste.
Un satelit a surprins imagini cu SLS tocmai de pe orbită, lucru care indică dimensiunile colosale pe care le are, precizează Space.
Satelitul Airbus Pleiades Neo a surprins unele capturi ale SLS și ale navetei spațiale Orion, în contextul în care NASA pregătește testele pentru viitoare misiune lunară Artemis 1.
Airbus a contribuit laconstruirea SLS
Airbus a avut o contribuție în construirea SLS, astfel că se poate spune că această companie nu a făcut altceva decât să-și admire propria creație.
Cu toate că prima misiune lunară a NASA – prima de după anii 1970, nu va fi lansată până cel mai devreme în luna mai, SLS și capsula Orion sunt deja amplasate pe platforma de lansare Kennedy pentru teste.
Într-o altă postare, Space.com a subliniat ideea că au fost necesare 11 ore pentru a transporta Sistemul de Lansare Spațială de la Clădirea Ansamblului Vehiculului – VAB, la platforma de lansare. A fost folosit un transportor șenilat în valoare de 6,5 milioane de lire sterline.
Testarea rachetei gigantice
Se estima că VAB – Clădirea Ansamblului Vehiculului a avut cele mai mari uși din istorie, astfel încât racheta care măsura aproximativ 65 de metri înălțime și aproape 8 lățime, să poată fi scoasă.
Dat fiind faptul că SLS a depășit bugetul estimat cu câteva miliarde de dolari și a fost nevoie de aproape un deceniu pentru a fi construit, pregătirile pentru lansare nasc entuziasmul în toată lumea, indică Futurism.
Va fi extrem de costisitoare operarea acestui sistem, dar măcar este gata.