Un singur grup de oameni din întreaga lume poate digera cartofii cu o eficiență de invidiat. Și nu, nu e vorba de vreun trib izolat care a descoperit cum să facă față amidonului – este vorba de poporul Quechua din Anzii peruvieni.
Superputerea lor genetică a fost dezvăluită de un studiu major publicat în Nature Communications, iar explicația este direct legată de ceea ce au mâncat acum 10.000 de ani. Totul începe în gură. Când muști dintr-un cartof copt, digestia amidonului nu așteaptă stomacul.
O enzimă numită amilază salivară începe imediat să descompună moleculele complexe în zaharuri simple, iar producția acestei enzime este controlată de gena AMY1. La nivel global, oamenii au în medie 7 copii ale acestei gene per celulă.
Dar analizând genomul a 3.723 de indivizi din 85 de populații diferite, cercetătorii au găsit o excepție care sfidează media: quechua au, în medie, 10 copii ale AMY1. Cu cât mai multe copii, cu atât mai multă amilază – și, implicit, o digestie aproape perfectă a amidonului. Cum s-a ajuns aici?
Nu printr-o mutație bruscă apărută odată cu cartoful. Selecția naturală a acționat mai subtil. Antropologul evoluționist Omer Gokcumen o descrie astfel: evoluția nu construiește o clădire de la zero, ci sculptează o operă de artă din ceea ce există deja.
Mutațiile cu mai multe copii ale AMY1 erau extrem de rare înainte de agricultură. Dar acum circa 10.000 de ani, când populațiile andine au început să se bazeze masiv pe cartofi, contextul s-a schimbat drastic.
Indivizii cu mai puține copii ale genei asimilau mai slab nutrienții, iar șansele lor de a avea descendenți sănătoși s-au redus treptat. În schimb, cei cu 10 copii au beneficiat de un avantaj de supraviețuire și reproducere de 1,24% pe generație.
Suficient pentru ca, mileniu după mileniu, această trăsătură să devină dominantă. Pentru a elimina orice dubiu că ar fi vorba de un simplu accident geografic, geneticienii au comparat datele cu un alt grup celebru: descendenții mayașilor.
Spre deosebire de quechua, mayașii nu au o tradiție istorică de cultivare intensivă a cartofilor. Rezultatul? Nicio multiplicare semnificativă a genei AMY1. Dovada că adaptarea a fost strict legată de dietă este acum solidă.
Descoperirea zguduie din temelii teoriile populare despre „dieta paleo”, care presupune că organismul uman a rămas neschimbat de la epoca de piatră.
Dimpotrivă, corpul uman și-a rescris propriul cod genetic ca răspuns la schimbări nutriționale – și asta într-un interval relativ scurt la scară evolutivă. Dar întrebarea care se ridică acum, într-o lume globalizată, este cu totul alta.
Timp de mii de ani, fiecare populație a mâncat ce creștea local, iar genele s-au adaptat în consecință. Astăzi însă, un produs procesat precum cartoful prăjit a devenit universal – și este consumat masiv de populații care nu au moștenit această superputere digestivă.
Cercetătorii se întreabă acum ce se întâmplă când întreaga planetă mănâncă aceeași mâncare, fără ca genele să fi avut timp să se adapteze. Este acesta începutul unei noi presiuni de selecție?
Sau, dimpotrivă, standardizarea dietei va anula diversitatea genetică pe care oamenii și-au construit-o timp de zece milenii?
