Un efect neașteptat al unor medicamente extrem de populare tocmai a fost scos la lumină de o echipă de cercetători americani.
Datele arată că utilizatorii actuali de agonişti GLP-1, precum Ozempic sau Wegovy, prezintă o legătură cu 62% mai slabă între impulsivitate și comportament violent, comparativ cu cei care au încetat tratamentul.
Practic, trecerea de la un gând impulsiv la o acțiune agresivă pare să fie frânată chimic.
Cum explică autorii mecanismul?
Cercetătorii Daniel Semenza și Christopher Thomas, de la Universitatea Rutgers, au analizat un eșantion reprezentativ de 7.521 de adulți americani, dintre care 821 declaraseră că au folosit vreodată astfel de medicamente.
În cadrul studiului, violența a fost măsurată printr-o scală validată care includea incidente reale – lupte, atacuri, furturi – raportate în ultimele 12 luni.
Rezultatul a fost dublu: pe lângă reducerea semnificativă a legăturii dintre impulsivitate și violență, a fost observată și o scădere cu 52% a corelației dintre consumul de alcool și actele violente, deși acest al doilea efect s-a dovedit mai puțin stabil la testele suplimentare.
Cum explică autorii acest fenomen? Thomas sugerează că GLP-1 nu elimină impulsivitatea, ci încetinește mecanismul care transformă impulsul în acțiune.
O comparație care apare în cercetare este aceea cu o terapie cognitiv-comportamentală „chimică” – persoana rămâne capabilă să simtă un impuls, dar intervalul dintre senzație și reacție se lungește, oferind timp pentru o decizie mai rațională.
Prudența se impune în ciuda beneficiilor
Lista efectelor secundare benefice ale acestor medicamente, create inițial pentru diabetul de tip 2 și devenite apoi tratamente de referință pentru obezitate, continuă astfel să se extindă.
De la încetinirea unor forme de cancer colorectal, hepatic sau ginecologic, până la posibile efecte anti-îmbătrânire sau reducerea riscului de demență Alzheimer, acum se adaugă un posibil rol în diminuarea violenței. Totuși, prudența este obligatorie.
Studiul este transversal, ceea ce înseamnă că surprinde o singură fotografie în timp, fără a putea urmări evoluția participanților. Decalajul dintre momentul administrării medicamentelor și perioada în care au fost raportate comportamentele violente complică și mai mult interpretarea.
Cercetătorii subliniază că rezultatele nu pot fi generalizate dincolo de populația studiată și că studii longitudinale și experimentale sunt absolut necesare pentru a confirma efectul, a evalua durata sa și a descoperi mecanismele biologice sau neurochimice precise.
Publicarea în revista Criminology marchează, totuși, un pas important.
Pe măsură ce aceste medicamente devin tot mai răspândite în populația generală, înțelegerea întregii game de efecte comportamentale – inclusiv a celor legate de violență – devine o problemă de sănătate publică care nu mai poate fi ignorată.
