În premieră, oamenii de știință au crescut foliculi de păr în laborator

Oamenii de știință japonezi au reușit să crească, în premieră, foliculi de păr în laborator. Reușita vine după decenii de cercetare și căutărea unor tratamente pentru creșterea părului.

Cercetătorii de la Universitatea Națională Yokohama au anunțat că au reușit să schimbe structurile celulelor pielii de la șoareci, folosind un tip special de gel creat de ei, fapt care a permis reprogramarea celulelor astfel încât să fie stimulată creșterea părului.

Practic, echipa din Japonia a crescut ”versiuni minuscule și simple de organe”, cunoscute drept organoide, și apoi a folosit un gel (Matrigel) pentru a le reprograma astfel încât să imite mediul natural al foliculilor de păr, scrie Science Alert, care citează un raport publicat de jurnalul Science Advances.

”Dacă te gândești la un folicul de păr, părul este la mijloc și apoi există straturi de celule epiteliale în jurul foliculului și alte celule specializate”, a explicat Kairbaan Hodivala-Dilke, expert în știința medicală de la Universitatea Regina Maria din Londra, care nu a fost implicat în studiu.

Gelul folosit are rolul său, acela de a reproduce mediul natural al corpului, a mai spus omul de știință.În cadrul experimentului, foliculii de păr au devenit complet maturi, iar firul de păr a ajuns la trei milimetri în decurs de o lună.

Foliculii au fost transplantați cu succes șoarecilor, iar părul a crescut timp de 10 luni, cât a durat monitorizarea.

În prezent se lucrează la reproducerea experimentului cu celule umane ale pielii.

Această descoperire este preliminară și ”nu va vindeca pierderea părului” de una singură, au menționat oamenii de știință. Chiar și așa, cercetările ”au pus bazele pentru ca cineva să reușească așa ceva în cele din urmă”.

”Ai putea să iei păr de la cineva care are foarte mult păr și să îl crești în laborator, iar apoi să folosești foliculii pentru un transplant”, explică unul dintre cercetătorii implicați în studiu.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu