O furtună solară de proporții istorice, înregistrată în septembrie 1859 și cunoscută sub numele de evenimentul Carrington, a avut un impact mult mai puternic asupra câmpului magnetic al Pământului decât s-a estimat inițial.
Această concluzie a fost evidențiată de analiza recentă a magnetogramelor istorice digitizate provenind de la observatoarele britanice Greenwich și Kew.
Măsurătorile relevă că evenimentul Carrington a generat fluctuații în câmpul magnetic terestru de aproximativ 500 de nanotesle pe minut la latitudinea Londrei, depășind semnificativ intensitatea tipică a furtunilor geomagnetice seculare, care se situează între 350 și 400 de nanotesle pe minut.
În timpul acestui fenomen, descărcarea de energie solară, echivalentă cu zece miliarde de bombe atomice, a provocat perturbări majore ale sistemelor de comunicații telegrafice ale epocii. Liniile telegrafice au generat scântei și au luat foc în numeroase locații.
Fenomenul a fost însoțit de aurore boreale vizibile până la latitudini neobișnuit de joase, precum Cuba și Hawaii, cu o intensitate suficientă pentru a permite cititul pe timp de noapte.
În contextul actual, un eveniment similar ar putea avea consecințe severe asupra infrastructurii moderne, afectând rețelele electrice, sistemele GPS și comunicațiile prin satelit.
Estimările publicate în revista Space Weather indică potențiale pierderi economice globale de ordinul miliardelor de dolari zilnic. Ca răspuns la aceste descoperiri, comunitatea științifică recomandă intensificarea măsurilor de protecție a infrastructurii critice.
La nivel internațional se dezvoltă strategii pentru creșterea rezilienței sistemelor moderne, incluzând protocoale de oprire controlată și dispozitive de protecție împotriva fluctuațiilor electromagnetice.
Aceste inițiative sunt considerate esențiale pentru diminuarea impactului potențial al unei viitoare furtuni solare de magnitudine comparabilă.