Un cronometru a trecut de 22 de minute, iar în laboratorul de la Cadarache, nimeni nu a sărbătorit zgomotos. Plasma cu numărul 61299 s-a stins după ce a fost ținută în viață timp de 1.337 de secunde – adică exact 22 de minute și 17 secunde.
Recordul mondial fusese doborât cu trei săptămâni în urmă de chinezi, iar acum francezii l-au întrecut cu 25%. Dar această cursă nu e doar despre cifre.
Pe 20 ianuarie 2025, tokamak-ul EAST, operat la Hefei, a devenit primul dispozitiv din lume care a spart bariera de 1.000 de secunde în modul de izolare ridicată. Atunci, o plasmă încălzită la aproape 70 de milioane de grade a rezistat 1.066 de secunde.
China părea de neclintit în fruntea competiției pentru fuziune. Saltul față de propriul record anterior, de 403 secunde stabilit în 2023, fusese spectaculos. Dominația părea asigurată. A durat mai puțin de o lună.
Pereții de tungsten și cușca magnetică
La Cadarache, în Bouches-du-Rhône, oamenii de știință de la CEA-IRFM au resetat standardele. În aceeași dimineață a zilei de 12 februarie, obținuseră deja o descărcare de 819 secunde – o demonstrație că scenariul era robust. Apoi a venit plasma numărul 61299.
Au injectat 2,6 gigajouli printr-un sistem de bas hibrid, iar pereții de tungsten răciți activ au extras aceeași energie. Curentul plasmei a fost menținut la 215 kA, iar densitatea controlată prin microvalve piezoelectrice.
La 1.040 de secunde, unul dintre cei șapte klystroni care alimentau antena de încălzire s-a oprit brusc. Plasma s-a reorganizat singură, fără să se stingă. Mașina a rezistat. Temperatura în interior a atins 50 de milioane de grade Celsius – de trei ori mai mult decât în miezul Soarelui.
Ca să înțelegeți: cel mai rezistent metal cunoscut, wolframul, se topește la 3.422°C. Nimic fizic nu poate atinge acea plasmă. De aceea e ținută captivă într-o cușcă magnetică invizibilă, creată de bobine supraconductoare.
Pereții interiori, căptușiți cu tungsten, trebuie să absoarbă radiația fără să se topească și fără să elibereze impurități care ar ucide plasma. Pe 12 februarie, WEST a reușit ambele lucruri simultan.
De ce recordurile nu înseamnă încă energie netă
Numele reactorului nu e o întâmplare. WEST înseamnă Tungsten Environment in Steady-state Tokamak. E un banc de testare pentru ITER – proiectul internațional de fuziune care se construiește chiar lângă, pe același amplasament de la Cadarache.
În timp ce WEST are un volum de doar 15 m³, ITER va fi de 56 de ori mai mare, cu 840 m³ de plasmă, și va urmări producerea netă de energie. Competiția dintre Franța și China nu e decât o fațadă. Ambele tokamakuri validează aceleași tehnologii pentru același vis comun.
Istoria acestor recorduri la Cadarache e lungă. În 2003, predecesorul Tore Supra a menținut o plasmă timp de 390 de secunde – 6 minute și jumătate. De atunci, durata s-a înmulțit de peste trei ori.
Dar niciun comunicat oficial nu o spune clar: deși progresul e real, reactoarele de fuziune consumă încă mai multă energie decât produc. Pragul de aprindere – momentul în care reacția produce cel puțin cât consumă – nu a fost atins.
Echipa WEST plănuiește deja următoarea campanie: durate cumulate de câteva ore, temperaturi și mai mari, mai aproape de condițiile din viitoarele reactoare. Între timp, sectorul privat s-a alăturat cursei.
Conform bazei de date a AIEA, la 27 februarie 2026 existau 116 proiecte publice și 66 private de fuziune în lume. Start-up-ul american Helion Energy a demonstrat deja fuziuni măsurabile deuteriu-tritiu la 150 de milioane de grade. Niciodată fizica plasmei n-a avut atâția concurenți.
Iar tokamak-ul de la Cadarache rămâne pornit. Pregătit să mai adauge câteva secunde la următorul record.
