Sub muntele Terri, în Jura elvețian, o foreză mușcă dintr-o lamă de argilă de aproape un kilometru. Ținta este simplă, dar cu miză uriașă: să aflăm dacă această rocă sedimentară naturală poate izola, pe termen foarte lung, deșeurile radioactive.
Ca și alte state europene, Elveția explorează formațiuni geologice diferite pentru a pregăti noi spații de depozitare în adâncime. Interesul pentru nuclear și, mai ales, pentru soarta deșeurilor sale revine recurent în dezbaterea științifică.
Recent, Japonia a evaluat o insulă izolată din Pacific, Minamitorishima, un atoll coraligen de doar 1,51 km², la circa 2.000 de kilometri de Tokyo, în încercarea de a desemna locații definitive de stocare, odată cu relansarea programului nuclear.
În Europa, aceeași căutare prinde contur în Elveția, prin proiectul Deep Borehole to Resolve the Mont Terri Anticline Hydrogeology (DEBORAH).
Potrivit unui comunicat din 3 martie 2026, proiectul este condus de GFZ Helmholtz Centre for Geosciences din Germania, cu sprijinul agenției elvețiene de geo-informație Swisstopo și al unui consorțiu internațional de cercetători.
În practică, echipa realizează un foraj de circa 800 de metri sub muntele Terri, folosind o instalație amplasată într-un laborator subteran accesibil dintr-un tunel de autostradă.
Este o experiență controlată, menită să răspundă la o întrebare esențială: ce tipuri de roci oferă cea mai sigură izolare pe termen lung a deșeurilor radioactive? La momentul anunțului, primii 55 de metri fuseseră deja străpunși cu succes.
Motivul pentru care pământul și roca contează atât de mult este limpede: ele funcționează ca o barieră geologică naturală. Țin deșeurile la distanță de mediu, încetinesc circulația apei și captează substanțele radioactive cât timp acestea se dezintegrează.
În forajul actual, Elveția testează argila de Opalinus, o rocă sedimentară formată în mediu marin în Jurasic, acum aproximativ 175 de milioane de ani. Aproape impermeabilă, își trage numele din abundența fosilelor de amoniți din specia Leioceras opalinum.
Experimentul de sub mont Terri urmărește să clarifice hidrologia subterană a zonei: cum se deplasează apa prin straturile geologice și cum interacționează acestea între ele.
Cercetătorii analizează argila de Opalinus, dar și formațiunile învecinate, pentru a recrea cât mai fidel condițiile unui posibil viitor depozit.
Metodele se completează reciproc: carote de foraj pentru a citi istoria straturilor, experimente seismice care conturează arhitectura subsolului și măsurători gravimetrice ce indică densitatea rocilor.
Împreună, aceste date vor arăta cum se comportă apa în jurul amplasamentului, un parametru decisiv pentru etanșeitate.
Rezultatele vor ajuta la descrierea precisă a proprietăților rocilor capabile să găzduiască depozite geologice adânci nu doar în Elveția, ci și în Germania și Regatul Unit, oferind un cadru științific solid pentru deciziile care urmează.
