Te-ai întrebat vreodată care este diferența dintre vene și artere? Venele și arterele sunt componente majore în sistemul circulator al tuturor vertebratelor.
Rolul lor este de transporta sânge în organism, ajutând la oxigenarea și îndepărtarea reziduurilor din fiecare celulă, cu fiecare bătaie a inimii. Arterele duc sângele oxigenat de la inimă, în timp ce venele duc sângele fără oxigen înapoi la inimă.
Excepția la această regulă generală sunt vasele pulmonare. Venele pulmonare transportă sângele oxigenat înapoi la inimă din plămâni, în timp ce arterele pulmonare duc sângele dezoxigenat de la inimă la plămâni.
Diferența dintre vene și artere constă în tipul sângelui pe care îl transportă
Fiind vasele cele mai apropiate de inimă, arterele trebuie să facă față la multă presiune fizică din cauza sângelui care circulă cu putere prin ele. Ele pulsează la fiecare bătaie a inimii (de aceea pulsul este luat de la o arteră) și au pereți mai groși.
Venele au parte de mult mai puțină presiune, însă trebuie să facă față forței gravității, pentru a aduce sângele de la extremități înapoi la inimă. Multe vene, mai ales cele de la picioare, au valve care previn curgerea înapoi și acumularea sângelui.
Deși venele sunt adeseori reprezentate ca albastre în diagramele corpului, și uneori se pot vedea ca fiind albastre prin piele, ele nu au de fapt culoarea albastru. Lumina interacționează cu pielea și cu sângele dezoxigenat, care are culoarea roșu închis, și rezultatul este un ton de albastru.
Văzute în timpul operațiilor sau la cadavre, venele au un aspect aproape identic cu cel al arterelor.