La 2.200 de metri altitudine, oamenii din neolitic nu urcau doar să vâneze sau să pască oile – ci să facă metal. În inima Pirineilor Catalani, o echipă de arheologi a scos la lumină dovezi care zguduie tot ce știam despre viața din munți acum 7.000 de ani.
Peștera Cova 338, ascunsă în Valea Núria, la 2.235 de metri deasupra mării, nu era un simplu adăpost de ocazie. Săpăturile arată că a fost locuită aproape continuu timp de 4.000 de ani – un interval în care oamenii au transformat cavitatea într-un atelier de exploatare a unui mineral verde-aprins:
malachitul. Cum a fost posibil ca, la o înălțime unde și astăzi accesul se face exclusiv pe jos, să existe un centru de producție atât de vechi? Răspunsul stă în aproape 200 de fragmente de minereu de cupru găsite lângă aproximativ douăzeci de vetre.
Analizate de cercetătorii de la Universitatea Autonomă din Barcelona (UAB), multe dintre ele poartă urme clare de încălzire controlată – primele semne ale metalurgiei în această parte a Europei. Prin încălzirea malachitului la temperaturi înalte, artizanii neolitici reușeau să extragă cuprul.
Nu era o întâmplare: focul era stăpânit cu grijă, iar munții nu mai păreau o barieră, ci o resursă strategică.
Profesorul Carlos Tornero, coordonatorul studiului publicat în Frontiers in Environmental Archaeology, subliniază că vârfurile Pirineilor au fost integrate într-o economie organizată, nu doar vizitate sporadic. Dovezile nu se opresc aici.
Printre obiectele descoperite se numără un pandantiv cioplit dintr-un dinte de urs brun și un altul dintr-o cochilie marină. Prezența acelei cochilii dovedește că triburile din înălțimi făceau schimb comercial cu lumea Mediteranei – la sute de kilometri distanță.
Săpăturile au scos la iveală o continuitate uluitoare: din mileniul V î.Hr. până la sfârșitul mileniului I, ocupanții au lăsat în urmă urme de incendii constante, cioburi ceramice și resturi de plante.
Viața de zi cu zi se învârtea în jurul mineritului, iar peștera păstrează memoria acestor generații de mineri. Dacă interpretările arheologilor se confirmă, Cova 338 devine unul dintre cele mai vechi situri de prelucrare a cuprului din Europa.
Descoperirea obligă istoricii să reconsidere capacitățile tehnice ale societăților pirineene – și să admită că inovația nu a înflorit doar în câmpii, ci și pe cele mai izolate creste ale continentului.
