De ce oamenii nu se pot gâdila singuri? Iată și la cât timp apar zâmbetul și râsul în hohote

O echipă de cercetători germani a încercat să răspundă la întrebarea de ce nu se pot gâdila oamenii singuri. Experimentele au scos însă la iveală și alte răspunsuri la întrebări pe care nici nu am îndrăznit să ni le punem.

Oamenii de știință de la Humboldt-Universität din Berlin, Germania, au studiat reacțiile mai multor voluntari care erau gâdilați sau se gâdilau singuri, venind cu un posibil răspuns la întrebarea de ce nu reușim să ne facem noi înșine să râdem în hohote, atunci când încercăm să ne gâdilăm.

De menționat e faptul că nu doar oamenii se bucură de senzațiile date de gâdilat – delfinii, cimpanzeii, câinii și șobolanii au un astfel de răspuns. În toate grupurile, răspunsul este aproape același: există un moment de percepție, urmat de un zâmbet și apoi de râs.

Deși gâdilatul ocupă locul lui în viața mamiferelor, acesta nu pare să aibă vreun scop, cred oamenii de știință. De asemenea, nu pare să aibă nici vreo explicație, scrie Medical Xpress.

În noul studiu, publicat de revista Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences, cercetătorii și-au propus să afle mai multe despre gâdilat. În acest scop, au recrutat 12 voluntari, iar aceștia au fost gâdilați, în primă instanță, de persoane pe care au apucat să le cunoască și cu care au interacționat.

Ulterior, au fost rugați să se gâdile singuri, în timp ce erau de asemeni gâdilați de ”partenerii” lor de experiment.

În tot acest timp (cât aveau axilele și tălpile descoperite), au fost filmați din spate și din față.

Așa cum era de așteptat, prima reacție la gâdilat a fost o schimbare a expresiei faciale. Un zâmbet a început să se formeze la aproximativ 300 de milisecunde, urmat foarte îndeaproape de o schimbare a respirației.

Apoi, 200 de milisecunde mai târziu, au început vocalizările, în general sub forma unui râs. Pe măsură ce gâdilatul a continuat, râsul curgea în hohote, devenind din ce în ce mai intens.

Întrebați care este partea corpului care a simțit cele mai intense senzații, voluntarii au spus că picioarele, aceasta părând a fi cea mai sensibilă zonă.

Atunci când voluntarilor li s-a cerut să se gâdile singuri în timp ce erau gâdilați și de partener, senzațiile au fost mult diminuate. Gâdilatul partenerului nu a mai fost perceput la fel de intens.

Cercetătorii recunosc că încă nu au idee ce se întâmplă cu sistemul nervos atunci când apare gâdilatul, dar sunt de părere că motivul pentru care oamenii nu se pot gâdila singuri este pentru că creierul trimite semnale care inhibă gâdilatul atunci când ne atingem pe noi înșine. Altfel, oamenii ar râde de fiecare dată când s-ar încălța cu șosetele sau când s-ar scărpina la axile.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu