De ce heliul subțiază vocea? Gazul care ne face să vorbim ca Donald Duck

Cu toții știm, din filme sau din propria experiență, că dacă inhalezi heliu vocea ți se schimbă radical, făcându-te să vorbești ca personajele din desenele animate. Atât copiii, cât și adulții se amuză de acest fenomen, însă puțini știu de ce heliul subțiază vocea.

Unii cred că acest gaz crește înălțimea vocii, dar acest lucru nu este în totalitate adevărat. În spatele acestui fenomen amuzant stă un proces mult mai complex, în care heliul afectează timbrul vocal.

De ce heliul subtiaza vocea 01
Foto: iStockPhoto

Ca să înțelegem efectul heliului asupra vocii, trebuie mai întâi să descoperim mecanismul prin care oamenii emit sunete. Atunci când vorbim, aerul urcă din plămâni și trece prin laringe, care este căptușit cu pliuri duble de țesut și membrane mucoase.

Când aerul atinge partea inferioară a laringelui, corzile vocale vibrează, iar această vibrație pune în mișcare aerul prezent în aparatul vocal.

Vibrațiile corzilor influențează tonul vocii, iar vibrația aerului din aparatul vocal afectează timbrul. În cele din urmă, prin mișcarea buzelor și a limbii, emitem diverse sunete, care ies din cavitatea bucală sub formă de unde.

De ce heliul ne subțiază vocea?

Așa cum am explicat, sunetul unic al vocii este consecința vibrațiilor care au loc în aparatul vocal. Cu toate acestea, sunetele pe care le producem pot diferi radical în funcție de mediul în care le eliberăm.

Atmosfera terestră este compusă din aproximativ 8% azot, 21% oxigen, 0.93% argon, 0.04% dioxid de carbon, precum și alte gaze, în cantități mici.

Azotul, care este cel mai abundent, este de șapte ori mai dens decât heliul. Undele sonore se transmit prin heliu mult mai repede, deoarece acesta este mai ușor decât aerul.

La o temperatura de 20 de grade Celsius, sunetul se va deplasa prin aer cu 344 de metri pe secundă, potrivit LiveScience. Însă, dacă atmosfera ar fi compusă exclusiv din heliu, același sunet s-ar deplasa cu 927 de metri pe secundă.

În videoclipul de mai jos poți auzi cum sună, sub influența heliului, vocea cunoscutului actor Morgan Freeman.

Prin urmare, când inhalăm heliu, schimbăm de fapt moleculele de aer prezente în aparatul vocal, iar sunetele pe care le producem se deplasează mult mai repede decât în mod normal.

Așadar, heliul nu schimbă tonul, dar afectează timbrul vocii. Atunci când sunetul călătorește rapid prin moleculele de heliu, se modifică și rezonanța aparatului vocal, care devine mai puțin receptiv la sunetele de frecvență joasă și mai receptiv la cele de frecvență înaltă.

Deși este amuzant să vorbim ca un personaj de desene animate, trebuie să știm că inhalarea de heliu perturbă respirația. Dacă plămânii nu primesc suficient oxigen, asfixia survine în scurt timp.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu