Oasele unor oameni din Milanoul secolului al XVII-lea ascundeau un secret pe care nimeni nu-l bănuia: urme de canabis.
Două dintre cele nouă schelete dezgropate din cripta Ca’ Granda au livrat, la analize, moleculele de THC și CBD – exact aceiași compuși psihoactivi care astăzi definesc planta interzisă sau folosită terapeutic. Cercetătorii nu căutau canabis.
Inițial, studiul arheotoxicologic fusese declanșat de o descoperire anterioară: în aceleași rămășițe craniene se găsise deja opiu. Curiozitatea a împins echipa să meargă mai departe, să sondeze oasele femurale ale unor indivizi îngropați între 1638 și 1697.
Rezultatul a fost neașteptat: 22% dintre probe au reacționat pozitiv la canabinoizi.
Consum recreativ, nu medical
Cum au ajuns aceste substanțe acolo? Răspunsul simplu – consumul – deschide imediat o întrebare mai complicată. În Evul Mediu târziu și în perioada modernă timpurie, canabisul nu mai era un remediu comun în Europa de Vest.
Farmacopeea spitalului Ca’ Granda, una dintre cele mai detaliate ale vremii, nu menționează deloc planta printre tratamente. Iar spitalele din Milano erau printre cele mai avansate: Ospedale Maggiore funcționa deja ca un centru medical inovator.
Absența canabisului din rețetele oficiale sugerează că pacienții nu l-au primit de la medici. Atunci, de ce apare în oasele a doi oameni? Ipoteza care prinde contur este aceea a consumului recreativ.
Poate că, în ciuda reticenței instituționale, unii locuitori ai Milanului din secolul al XVII-lea căutau în canabis altceva decât alinare: plăcere, evadare, altă stare.
O descoperire care rescrie istoria
Specialiștii nu exclud nici alternativele. Automedicația, prescripțiile unor medici particulari, expunerea profesională – poate la cânepă, folosită pe scară largă pentru fibre – sau chiar o contaminare accidentală ar putea explica urmele. Totuși, literatura de specialitate nu oferă încă un consens.
Singurul lucru cert: acești doi oameni au intrat în contact cu planta cu puțin timp sau cu câțiva ani înainte de moarte. Descoperirea, publicată în Journal of Archaeological Science, rescrie felul în care privim trecutul medical și social al Europei.
Oasele nu mint – doar așteaptă să fie întrebate corect. Iar canabisul, se pare, a călătorit mult mai adânc în istorie decât am crezut.
