Una dintre cele mai persistente neînțelegeri ale paleoantropologiei moderne începe cu un fragment de craniu găsit în Germania și pus sub lupă încă din 1973. Multă vreme, a fost prezentat drept dovada supremă a unei încrucișări între Neanderthal și Homo sapiens.
O nouă analiză tehnologică dezleagă însă misterul: presupusul „hibrid” era, de fapt, un om obișnuit. O eroare de datare a alimentat timp de o jumătate de secol dezbateri științifice aprinse. Osul frontal de la Hahnöfersand i-a atras pe cercetători prin înfățișarea sa atipică.
Proporțiile considerate „extreme” păreau să îmbine două lumi: o arcadă sprâncenară proeminentă, tipică neanderthalienilor, și o finețe structurală așa cum se vede la omul modern.
În 1970, o primă datare cu carbon 14 îi fixa vârsta la 36.000 de ani, exact în perioada în care cele două specii conviețuiau în Europa. Scenariul părea perfect. Pentru mulți specialiști ai vremii, craniul era „veriga lipsă” a unei hibridări europene.
Realitatea, însă, s-a dovedit mai puțin romanțată: analize ulterioare au arătat că osul era mult mai tânăr, iar știința a închis definitiv dosarul în acest an. Pentru a risipi orice dubiu, o echipă de cercetători a recurs la o analiză comparativă tridimensională de ultimă generație.
Morfologia fragmentului de la Hahnöfersand a fost comparată cu sute de specimene, de la neanderthalieni până la oameni din Evul Mediu. Verdictul este limpede: trăsăturile „neanderthaliene” identificate cândva nu sunt altceva decât variații obișnuite în interiorul propriei noastre specii.
Iar atunci când craniul a fost pus alături de rămășițe umane medievale, proporțiile s-au dovedit aproape identice. Ceea ce arheologii de altădată vedeau ca pe o dovadă a metisajului s-a dovedit a fi doar o caracteristică fizică mai accentuată, dar pe deplin umană.
Hahnöfersand nu este un hibrid: este unul dintre strămoșii noștri direcți din Mezolitic, care a trăit în urmă cu doar 7.500 de ani. Unde se găsesc, atunci, adevărații hibrizi?
Pentru a identifica indivizi născuți din uniuni între Neanderthal și Sapiens, trebuie să privim mai departe în timp și către alte locuri. În Orientul Mijlociu, mai multe peșteri păstrează urmele unor populații mixte care au împărțit gene și cultură în urmă cu aproximativ 100.000 de ani.
În Europa Occidentală, această fuziune s-a petrecut mai târziu, dar a fost reală, lăsând urme până cu puțin înainte de 30.000 de ani, momentul dispariției definitive a neanderthalienilor.
Craniul de la Hahnöfersand, chiar dacă își pierde aura de piesă-vedetă a hibridării, rămâne un martor valoros al vieții vânătorilor-culegători europeni din Holocen și o aducere aminte că știința își poate demonta, atunci când este cazul, propriile legende.
Studiul este publicat în Scientific Reports.
