În regnul animal, mărimea contează adesea, iar maimuța proboscis nu face excepție. Aceste maimuțe unice, originare din Borneo și clasificate ca fiind pe cale de dispariție, au masculi cu nasul mare și căzut, considerat adesea drept una dintre cele mai urâte caracteristici din lumea animală.
Dar de ce au evoluat aceste maimuțe cu un nas atât de ciudat chiar în mijlocul feței lor? Un studiu recent publicat în revista Scientific Reports sugerează că acest nas distinctiv ar putea fi de fapt un avantaj pentru aceste maimuțe care locuiesc în Asia de Sud-Est.
Trăind în habitatele arboricole din apropierea râurilor și a pădurilor de mangrove, maimuțele proboscis se hrănesc în principal cu frunze. Ele formează grupuri formate dintr-un mascul cu un harem sau grupuri de masculi singuri care trăiesc împreună, purtând numele latin Nasalis larvatus, care face aluzie la trăsătura lor proeminentă.
Cercetătorii de la Universitatea Națională Australiană din Canberra au efectuat o analiză detaliată a craniilor maimuțelor proboscis. Ei au folosit scanări 3D a 33 de specimene și le-au comparat cu alte maimuțe din Lumea Veche.
Studiul a arătat că masculii au cavități nazale mai largi și mai deschise, evoluate special pentru a emite chemări puternice, inclusiv răgete nazale și scâncete. Aceste apeluri îi ajută pe masculi să își afirme dominanța, să atragă femelele și să descurajeze alți masculi.
Structura mai largă și mai rigidă a nasului permite emiterea unor strigăte mai puternice și mai grave, ajutându-i pe masculi să își arate sănătatea și statutul. Acest mecanism de semnalizare ajută la atragerea partenerelor și la stabilirea ierarhiei sociale.
Studiul sugerează, de asemenea, că anatomia nasului și producția de sunete ar putea fi influențate de mediul dens din junglă în care trăiesc maimuțele proboscis, unde comunicarea poate fi dificilă. De-a lungul timpului, țesuturile din jurul nasului s-au extins, de asemenea, facilitând obținerea unor sunete mai clare.
Cartilajul care susține carnea crește, de asemenea, mai mare odată cu vârsta, ceea ce corespunde observațiilor conform cărora masculii mai tineri cu nasuri mai mici se adună în grupuri de burlaci, în timp ce masculii dominanți de vârstă mijlocie conduc haremuri.
Dimensiunea și forma nasului acționează ca un semnal vizual și acustic al statutului social în rândul maimuțelor proboscis.
Acest studiu face lumină asupra motivelor evolutive care stau la baza nasului distinctiv al maimuței proboscis și evidențiază modul în care analiza craniilor poate oferi informații despre comportamentul social al anumitor specii de primate.
