Peste 100 de milioane de tone de polietilenă sunt produse anual la nivel global, un material plastic omniprezent în ambalaje și recipiente, recunoscut pentru rezistența sa la degradare naturală, proces ce poate dura decenii sau chiar secole.
În contextul acestei provocări ecologice majore, o echipă de cercetători canadieni propune o soluție ce implică utilizarea larvelor anumitor insecte pentru digestia plasticului. Dr
. Bryan Cassone și echipa sa de la Universitatea din Brandon, Canada, au studiat viermele de ceară, larva Molinelei (Galleria Mellonella), o insectă binecunoscută apicultorilor pentru tendința sa de a consuma ceara de albine din stupi.
Cercetările au evidențiat însă o altă capacitate a acestor larve: abilitatea de a se hrăni cu plastic, mai precis cu polietilenă.
Datele colectate de cercetători indică faptul că aproximativ 2.000 de viermi de ceară pot descompune o pungă de plastic în doar 24 de ore, un contrast semnificativ față de sutele de ani necesare degradării naturale a aceleiași pungi în mediu.
Descoperiri anterioare din 2017 sugerau deja capacitatea acestor omizi de a descompune plasticul.
Studiul recent al echipei Cassone a aprofundat acest fenomen, demonstrând că viermii de ceară nu doar degradează plasticul, ci îl digeră efectiv, transformându-l în lipide care sunt stocate sub formă de grăsime corporală.
Aceasta implică un proces de metabolizare a plasticului, similar cu cel al grăsimilor alimentare. Mecanismul pare să fie legat de microbiota intestinală a larvelor, un ecosistem bacterian care joacă un rol crucial în procesul de descompunere.
Următorul pas al cercetătorilor constă în identificarea enzimelor specifice sau a proceselor biologice responsabile, cu scopul de a le izola și reproduce în laborator. Cu toate acestea, există și limitări. Viermii de ceară nu pot supraviețui pe termen lung cu o dietă exclusiv pe bază de polietilenă.
În decurs de câteva zile, aceștia pierd în greutate și mor, întrucât ingestia de plastic nu le asigură energia sau nutrienții esențiali pentru supraviețuire.
Pentru a aborda această problemă, cercetătorii investighează conceptul de „co-alimentare”, prin adăugarea de stimulanți precum zaharuri în dieta larvelor, pentru a le menține sănătatea în timp ce consumă plastic.
Această cercetare deschide două direcții principale în lupta împotriva poluării cu plastic. Prima ar fi producerea la scară largă a viermilor de ceară hrăniți cu polietilenă, în conformitate cu principiile economiei circulare.
Totuși, o astfel de abordare ridică multiple întrebări de ordin practic, etic și ecologic, în special din cauza impactului potențial asupra populațiilor de albine, deja vulnerabile, având în vedere că viermii de ceară sunt paraziți ai stupilor.
O creștere masivă a numărului lor ar putea agrava situația apiculturii. A doua cale, considerată mai promițătoare pe termen lung, implică identificarea mecanismelor biologice precise de degradare și reproducerea acestora independent de omizi.
Aceasta ar presupune izolarea enzimelor implicate și utilizarea lor în procese industriale pentru tratarea deșeurilor de plastic. Inițiative similare au fost deja explorate cu ciuperci și bacterii, dar implementarea lor la scară largă se confruntă încă cu dificultăți.
Deși rezultatele obținute sunt impresionante, ele nu eclipsează amploarea provocării. Pentru a procesa chiar și o mică parte din cele peste 100 de milioane de tone de polietilenă produse anual, ar fi necesară mobilizarea unor cantități imense de omizi.
Prin urmare, o soluție bazată exclusiv pe viermi de ceară nu este viabilă la scară industrială. Cu toate acestea, această cercetare este fundamentală, contribuind la o mai bună înțelegere a mecanismelor naturale capabile să acționeze asupra unuia dintre cei mai poluanți materiale din lume.
De asemenea, deschide noi perspective pentru o bio-inginerie a reciclării, care ar putea fi mai ecologică și potențial foarte eficientă. Astfel, chiar dacă omizile „plastivore” singure nu pot salva planeta, ele pot indica direcția către soluții fundamental noi.
