Pământul se învârte mai încet. 86.400 de secunde nu mai sunt exact 86.400. Din anul 2000, fiecare zi durează cu 1,33 milisecunde în plus pe secol – o rată mai rapidă decât oricând în ultimii 3,6 milioane de ani. Vinovatul nu e Luna, ci o forță mult mai aproape de casă.
Mecanismul e simplu, dar devastator. Topirea calotelor glaciare din Groenlanda și Antarctica mută cantități uriașe de apă dinspre poli spre ecuator. E ca atunci când un patinator artistic își întinde brațele: rotația încetinește.
Pământul „își întinde brațele” sub forma unei umflături invizibile în jurul ecuatorului, detectată cu precizie de sateliții NASA din misiunea GRACE. Cu cât mai multă apă ajunge la latitudini joase, cu atât planeta se rotește mai greu. Viteza acestei schimbări șochează cercetătorii.
Oamenii au reușit în mai puțin de două secole ceea ce natura a construit în milioane de ani. „În doar 100 de ani, am modificat sistemul climatic atât de mult încât vedem efectul asupra modului în care se rotește Pământul”, spune geofizicianul NASA Surendra Adhikari.
Pentru a verifica dacă un asemenea fenomen a mai avut loc, o echipă de la Universitatea din Viena și ETH Zurich a recurs la o metodă inedită: fosilele unor organisme marine unicelulare, foraminifere bentonice.
Aceste mici cochilii, vechi de milioane de ani, păstrează semnale chimice ale nivelului mării din trecut. Analizându-le, oamenii de știință au demonstrat că alungirea actuală de 1,33 milisecunde pe secol e cea mai rapidă din ultimii 3,6 milioane de ani.
Cu 2 milioane de ani în urmă, ritmul era aproape comparabil, dar niciodată creșterea nivelului mării între 2000 și 2020 nu a avut un precedent. Atunci, nici măcar specia noastră nu exista. O milisecundă și jumătate pe secol sună insignifiant.
Dar în spatele acestei cifre se ascunde o realitate tehnică amenințătoare. Sistemele globale – GPS-ul, rețelele de internet, tranzacțiile financiare – depind de o sincronizare perfectă cu rotația Pământului.
La Serviciul Internațional de Rotație a Pământului din Paris, tehnicienii compară constant ceasurile atomice cu rotația reală. Diferențele se acumulează. Din 1972, au fost adăugate 27 de secunde suplimentare („secunde săritoare”) pentru a corecta decalajul.
În ultimul deceniu însă, modelul a devenit imprevizibil. Încălzirea globală a introdus o variabilă pe care astronomii nu o luaseră în calcul. Timp de 4,5 miliarde de ani, Luna a fost principala forță care a încetinit rotația Pământului, prin frecarea produsă de maree.
Efectul ei: 2,4 milisecunde pe secol. Dacă emisiile continuă să crească, impactul uman ar putea ajunge la 2,62 milisecunde pe secol – depășind astfel influența lunară. Pentru prima dată în istoria geologică, forța dominantă care dictează durata unei zile nu ar mai fi cerească, ci terestră.
Există și un efect colateral aproape ignorat. Aceeași redistribuire a masei care încetinește rotația mută și axa de rotație a planetei – fenomen numit „deriva polară”.
Analizând 120 de ani de măsurători cu algoritmi de învățare automată, cercetătorii au descoperit că 90% din fluctuațiile axei pot fi explicate prin modificări ale pânzelor freatice, ghețarilor și nivelului mării. În ultimul secol, Polul Nord s-a deplasat cu aproximativ 9 metri.
Încălzirea globală nu schimbă doar termometrele: mișcă, imperceptibil, însuși reperul geografic al planetei.
