Încrucișarea dintre neanderthalieni și Homo sapiens, strămoșii omului modern, s-a desfășurat pe o perioadă mai lungă decât se estimase inițial.
Acum aproximativ 60.000 de ani, primii oameni moderni au migrat din Africa către Eurasia, unde au întâlnit neanderthalienii, o specie umană deja adaptată la mediul rece.
Contrar ipotezelor anterioare care presupuneau un contact limitat sau o încrucișare de scurtă durată, studiile genomice recente au demonstrat că procesul de încrucișare a durat aproximativ 7.000 de ani, începând cu 47.000 de ani în urmă.
Acest proces a continuat pe măsură ce Homo sapiens s-a răspândit în Eurasia, până la dispariția neanderthalienilor, acum circa 40.000 de ani. Ca urmare a acestei încrucișări, genomul populațiilor non-africane, cum ar fi europenii și asiaticii, conține între 1% și 2% ADN neanderthalian.
Aceste gene moștenite au jucat un rol important în adaptarea oamenilor moderni la noul mediu, influențând sistemul imunitar și rezistența la boli, precum și pigmentarea pielii, favorizând sinteza vitaminei D în climatele mai puțin însorite.
Deși unele gene neanderthaliene au fost benefice, altele, asociate probabil cu boli sau disfuncții, au fost eliminate prin selecție naturală, fenomen cunoscut sub numele de „deșerturi de Neanderthal”.
Înțelegerea duratei și a implicațiilor acestei încrucișări este esențială pentru reconstituirea istoriei migrațiilor umane și a evoluției. Aceasta a contribuit la adaptarea la medii noi și a influențat diversitatea genetică actuală.
Interacțiunile dintre cele două specii au modelat popularea diferitelor regiuni ale lumii. Studiul acestei perioade ne permite să înțelegem mecanismele care au condus la diversitatea genetică a populațiilor de astăzi.
Genele moștenite de la neanderthalieni continuă să influențeze imunitatea, metabolismul și pigmentarea pielii omului modern.
