Întrebați pe oricine care ar fi țara cea mai plină de sine și, aproape reflex, veți auzi „Statele Unite”. Un clișeu global, răsturnat însă de o cercetare internațională amplă.
Un studiu realizat de cercetători de la Michigan State University, care a chestionat 45.000 de persoane din 53 de țări, a construit un clasament mondial al trăsăturilor narcisice ce contrazice așteptările: America abia pe locul 16, mult în spatele unor națiuni aflate în poziții surprinzătoare.
Podiumul schimbă perspectiva: Germania se instalează pe primul loc, urmată de Irak, China, Nepal și Coreea de Sud. La celălalt capăt, printre țările cu cele mai scăzute scoruri se regăsesc Serbia, Irlanda, Regatul Unit, Țările de Jos și Danemarca.
Pentru Lynn Zakeri, terapeut în Chicago, concluziile au o semnificație limpede: narcisismul nu aparține unei singure culturi, este un potențial uman universal.
Studiul se numără printre cele mai variate cultural investigații asupra acestor trăsături și arată cum vârsta, genul și contextul cultural modelează felul în care se exprimă.
Un detaliu esențial: cercetarea evaluează trăsături narcisice raportate de respondenți — înalte niveluri de autoapreciere, asociate cu empatie redusă — și nu diagnostichează tulburarea de personalitate narcisică. Distincția contează.
Vorbim despre un continuum al trăsăturilor, nu despre o patologie în sine. Dincolo de geografie, apar constante clare. Tinerii adulți raportează consecvent scoruri mai ridicate decât persoanele în vârstă, indiferent de țară.
Explicația vine din psihologia dezvoltării: la începutul vieții adulte se conturează identitatea, crește dorința de statut și nevoia de diferențiere, iar aceste impulsuri se temperează, de regulă, odată cu maturizarea emoțională și cu dezvoltarea empatiei. Genul adaugă o altă linie de demarcație.
Bărbații, în toate regiunile analizate, indică niveluri mai mari decât femeile, un efect al socializării care premiază în mod tradițional la bărbați dominanța, siguranța de sine și afirmarea, trăsături frecvent încurajate, mai puțin puse sub semnul întrebării.
Poate cel mai provocator rezultat privește relația dintre cultură și narcisism. Ipoteza că societățile individualiste ar produce, inevitabil, mai mult narcisism nu se confirmă. Niveluri similare apar atât în Occidentul individualist, cât și în culturile colectiviste din Asia de Est și de Sud.
Normele culturale nu dispar din ecuație, însă: ele modelează modul în care oamenii își exprimă încrederea, revendică statutul sau își afirmă importanța.
În anumite contexte, astfel de conduite pot reflecta roluri sociale consacrate, structuri ierarhice sau chiar strategii de supraviețuire, mai degrabă decât un sentiment autentic de superioritate ori lipsă de empatie.
Scorurile naționale ridicate pot trăda, uneori, realități socio-economice apăsătoare, nu „defecte” colective.
Țările traversate de transformări sociale rapide, dificultăți economice, așteptări publice împovărătoare sau ierarhii rigide pot favoriza mecanisme psihologice de autoprotecție, precum grandiozitatea sau sentimentul de îndreptățire.
Dincolo de locuri și clasamente, rămâne esențialul: comportamentul individual. Întrebarea importantă nu este ce poziție ocupă o țară, ci dacă trăsăturile narcisice ale unei persoane îi afectează empatia, responsabilitatea și relațiile.
Studiul deschide o fereastră către felul în care influențele culturale se împletesc cu cele biologice în formarea personalității și invită la a urmări, pe parcursul vieții, cum experiențele, așteptările sociale și contextul economic modelează felul în care aceste trăsături ies la suprafață.
