Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv pune în lumină un progres tehnologic semnificativ în preistorie: apariția unor unelte de piatră specializate, în urmă cu aproximativ 400.000 de ani, pentru a lucra cu piele de căprioară.
Aceste unelte, cunoscute sub numele de răzuitoare Quina, au fost descoperite în siturile preistorice Jaljulia și Qesem Cave din Israel. Ele se distingeau printr-o margine ascuțită, asemănătoare unei solzi, care era ideală pentru sarcina de jupuire a prăzii și de prelucrare a pieilor acesteia.
Timp de aproximativ un milion de ani, primii oameni au folosit răzuitoare de piatră pentru a prelucra pieile și carnea animalelor de vânat mari, cum ar fi elefanții.
Aceste unelte relativ simple erau eficiente pentru tăierea și jupuirea unor cantități substanțiale de carne și piei groase, oferind o resursă valoroasă nu numai pentru hrană, ci și pentru materiale pentru îmbrăcăminte, adăpost și alte unelte.
Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ 400.000 de ani, elefanții au început să dispară în unele regiuni, marcând un punct de cotitură crucial pentru vânătorii preistorici.
Motivele care au stat la baza acestei extincții locale rămân neclare și ar putea include factori precum variațiile climatice, schimbările din mediul înconjurător sau presiunea sporită a vânătorii exercitată de oameni.
În absența sursei abundente de hrană și materiale furnizate de elefanți, vânătorii au fost nevoiți să se orienteze către prăzi mai mici și mai rapide, precum cerbii. Această schimbare a necesitat o transformare a tehnicilor de vânătoare și de prelucrare a cărnii.
Cerbii, fiind animale agile și dificil de capturat, au necesitat strategii de vânătoare mai sofisticate și mai colaborative. În plus, carnea și pielea cerbilor, delicate și subțiri în comparație cu cele ale elefanților, necesitau unelte mai precise și mai ascuțite pentru prelucrare.
Producerea acestor răzuitoare a implicat materiale de înaltă calitate care nu erau disponibile cu ușurință în siturile preistorice în care au fost descoperite.
Studiul indică faptul că aceste unelte au fost confecționate din silex ne-local, provenit dintr-o locație situată la aproximativ 20 km est de siturile descoperite, în munții Samaria, o regiune situată acum în Cisiordania.
Cercetătorii sugerează că această regiune era bogată în prăzi pentru vânătorii preistorici, în special în locuri de reproducere a cerbilor. Această descoperire are o importanță deosebită, deoarece reprezintă cel mai vechi caz cunoscut de avansare tehnologică ca răspuns la schimbări ecologice substanțiale.
Ea subliniază ingeniozitatea oamenilor timpurii, arătând capacitatea lor de a adapta uneltele și strategiile de vânătoare în funcție de resursele disponibile și de provocările mediului.
