Oamenii de știință vor fi nevoiți să mai aștepte până vor putea pune mâna pe mostrele marțiene colectate de roverul Perseverance. Probele ar putea conține dovezi ale vieții antice pe Planeta Roșie.
NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA) colaborează pentru a aduce înapoi pe Pământ mai multe mostre de pe Marte, care au fost colectate de roverul Perseverance al NASA din Craterul Jezero.
Oficialii NASA au transmis că Jezero este un loc grozav pentru astfel de cercetări pentru că, în urmă cu miliarde de ani, a găzduit un lac și o deltă, posibile habitate pentru viață.
Planul inițial presupunea lansarea unei misiuni în 2026 care ar fi implicat un vehicul NASA și un rover construit de ESA. Roverul agenției europene ar fi colectat un alt recipient ce conținea mostrele adunate de Perseverance și le-ar fi dus la vehiculul NASA, care apoi le-ar fi lansat pe orbita marțiană. Acolo, recipientul cu mostre ar fi fost transferat la sonda orbitală ESA (ERO), care ar fi adus materialele înapoi pe Terra în 2031.
Acum, planul s-a schimbat, a anunțat NASA în data de 28 martie.
„Arhitectura unui vehicul dual ar îmbunătăți probabilitatea de succes a misiunii”
Potrivit alocării de buget întocmite de Casa Albă pentru 2023, care trebuie aprobată de Congres, NASA va primi 26 de miliarde dolari pentru anul fiscal 2023, care începe la data de 1 octombrie.
„Dezvoltarea unui al doilea vehicul de aterizare necesită amânarea datei de lansare până în 2028 și a datei de returnare a mostrelor până în 2033. Măsura este în concordanță cu decizia comisiei de revizuire a misiunii marțiene care a concluzionat că arhitectura unui vehicul dual ar îmbunătăți probabilitatea de succes a misiunii”, au adăugat oficialii NASA.
Lansarea ERO a fost, de asemenea, amânată până în 2027, potrivit documentelor de buget citate de Space.com.
822 de milioane de dolari alocați misiunii de returnare a mostrelor marțiene
Cererea de buget alocă 822 de milioane de dolari misiunii de returnare a mostrelor marțiene în anul fiscal 2033, o creștere de la 169 de milioane de dolari pentru proiect alocați anul trecut. Creșterea nu va avea loc într-un vid, ci „va pune presiune pe restul portofoliului de știință planetară și ar putea înclina balanța portofoliului în anii următori”, au mai precizat oficialii NASA.
Spre exemplu, banii necesari pentru misiunea de returnare a mostrelor au reprezentat un factor de decizie pentru NASA în amânarea lansării misiunii NEO Surveyor cu doi ani (cel mai devreme în 2028), dar și în cazul suspendării finanțării pentru proiectul internațional Mars Ice Mapper.