Când Billie Eilish compune o piesă, nu aude doar sunete. Vede culori. Fiecare notă muzicală capătă o nuanță precisă, care nu se schimbă niciodată. La fel, Vladimir Nabokov asocia fiecare literă cu o culoare specifică, iar Rimsky-Korsakov percepea tonurile muzicale într-un spectru vizual constant.
Nu este metaforă, nici imaginație. Este realitate neuronală. Aproximativ 4% dintre oameni trăiesc așa. Creierul lor contopește involuntar simțuri pe care majoritatea le țin separate. Unii aud roșu, alții văd cifra 7 în galben încă din copilărie.
Multă vreme, acest fenomen a fost considerat o ciudățenie, aproape o invenție a minții. Astăzi, sinestezia este una dintre cele mai valoroase ferestre către înțelegerea percepției umane.
Creierul sinestezic este cablat diferit
Două teorii neurobiologice concurează pentru a explica ce se întâmplă exact. Prima, formulată de Vilayanur Ramachandran și Edward Hubbard de la Universitatea California, San Diego, vorbește despre cablaje încrucișate.
În creierele sinestezice, regiunile care procesează numerele și literele sunt adiacente anatomic celor care procesează culoarea – o apropiere care poate genera activări anormale, măsurabile cu ajutorul imagisticii cerebrale.
A doua teorie, susținută de Roi Cohen Kadosh de la Oxford, merge și mai departe: toate creierele ar avea aceste conexiuni latente, dar la non-sinestezi ele rămân inhibate. Sinestezia ar fi, de fapt, o defecțiune a acestui mecanism de inhibiție.
Experimentele cu substanțe halucinogene susțin această idee – ele pot induce temporar stări similare sinesteziei exact prin reducerea inhibiției corticale. Datele statistice sunt izbitoare.
Studiile publicate în Perception de Simon Baron-Cohen de la Cambridge arată că sinestezia este de șapte ori mai frecventă în rândul artiștilor, muzicienilor, scriitorilor și poeților decât în populația generală. Nu e o coincidență.
Fuziunea senzorială îmbogățește repertoriul de metafore, întărește memoria asociativă și oferă structuri perceptive suplimentare în procesele creative.
Artiștii, dovada permeabilității simțurilor
Cea mai tulburătoare descoperire, însă, nu îi privește doar pe sinestezi. Lucrări publicate în Nature au demonstrat că și creierele nesintezice fac asocieri automate între simțuri.
Marea majoritate a oamenilor asociază sunetele înalte cu forme ascuțite, iar sunetele joase cu forme rotunde – un reflex trans-cultural, documentat în zeci de societăți. Ceea ce arată sinestezia extremă este că percepția nu este o înregistrare pasivă a realității.
Este o construcție activă a creierului, iar granițele dintre simțuri sunt mult mai permeabile decât lasă să se creadă experiența noastră de zi cu zi.
