În Oceanul Pacific trăiește un specimen unic de balenă, cunoscut pentru frecvența neobișnuită a vocalizărilor sale de 52 de herți, o caracteristică ce o diferențiază de toate celelalte specii cunoscute de balene.
Acest mamifer marin a fost detectat pentru prima dată în 1989 de către rețeaua de senzori submarini a Marinei SUA, inițial concepută pentru identificarea submarinelor. Particularitatea acestei balene constă în faptul că frecvența sa vocală este semnificativ diferită față de cea a speciilor comune.
Pentru comparație, balenele albastre emit sunete între 10 și 20 de herți, iar balenele cu aripioare în jurul a 20 de herți.
În decursul ultimelor decenii, prezența acestui specimen a fost monitorizată constant, urmărindu-i-se rutele de migrație care se aseamănă parțial cu cele ale altor specii de balene. Comunitatea științifică a propus două explicații principale pentru această anomalie.
Prima ipoteză, susținută de cercetările efectuate de Woods Hole Oceanographic Institution în 2004, sugerează că ar putea fi vorba despre un hibrid rezultat din împerecherea unei balene albastre cu o balenă cu aripioare.
Această teorie este susținută de existența documentată a altor cazuri de hibridizare între aceste specii în Oceanul Atlantic de Nord. A doua ipoteză propune că acest specimen este rezultatul unei mutații genetice naturale în cadrul unei singure specii.
Rutele de migrație ale acestui exemplar, care se intersectează atât cu cele ale balenelor albastre, cât și cu cele ale rorqualilor, oferă indicii suplimentare despre originea sa, însă nu sunt concludente pentru niciuna dintre teorii.
În absența unor probe biologice care să permită analiza ADN-ului, natura exactă a acestei balene rămâne un mister științific.
Ceea ce este cert este faptul că, din cauza frecvenței sale vocale unice, acest specimen nu primește răspuns la vocalizările sale din partea altor balene, ceea ce i-a adus denumirea de cea mai singuratică balenă din lume.
