Mirosul acela înțepător de piscină nu vine de unde crezi. Majoritatea oamenilor îl pun pe seama clorului, dar adevărul e mult mai neplăcut. De vină sunt chiar vizitatorii bazinei.
Clorul este un dezinfectant puternic, capabil să ucidă rapid bacteriile și virusurile care se adună în apa caldă și umedă. Înotătorii aduc însă cu ei transpirație, uleiuri corporale și, da, urină. Când aceste substanțe intră în contact cu clorul, se declanșează o reacție chimică.
Produsul secundar se numește cloramină. Exact asta simți în nări – nu clorul pur, ci un cocktail chimic creat de corpul tău și al celorlalți. Practic, amoniacul din transpirație și urină reacționează cu clorul.
În funcție de câți atomi de hidrogen sunt înlocuiți cu clor, se formează monocloramină, dicloramină sau tricloramină. Primele două sunt inofensive și chiar folosite ca dezinfectant uneori. Celelalte – dicloramina și tricloramina – sunt cele care îți usucă ochii și îți fac nasul să ardă.
Cu cât urinezi mai mult în apă, cu atât mirosul devine mai puternic. Specialiștii de la Consiliul American de Chimie au un sfat simplu: atunci când simți un miros chimic puternic în jurul piscinei, indiferent dacă e acoperită sau nu, mai bine nu intra.
Pentru că există o problemă serioasă ascunsă în acel parfum. Fiecare reacție dintre clor și urină înseamnă că mai puțin clor rămâne disponibil să omoare germenii periculoși. Așa riști să ieși din apă cu diaree sau infecții ale pielii.
Până de curând, nimeni nu știa exact câtă urină plutește într-un bazin. Chimiștii de la Universitatea din Alberta au găsit o cale: măsoară îndulcitorii artificiali. Majoritatea oamenilor consumă acești compuși, care trec prin organism aproape neschimbați și nu se descompun ușor în apa clorurată.
Folosind această metodă, cercetătorii au calculat că o piscină municipală obișnuită, de aproximativ 800.000 de litri, conține în medie 75 de litri de urină. O cantitate care explică de ce „mirosul de clor” te face să strâmbi din nas.
