Cometa Halley nu va mai străluci pe cerul nostru decât peste aproape patru decenii, în 2061. Dar în fiecare an, Pământul plonjează direct în urma ei invizibilă. În noaptea de 5 spre 6 mai, planeta noastră traversează cu viteză maximă un nor întins de praf cosmic și resturi de gheață.
Ciocnirea produce una dintre cele mai rapide ploi de meteori cunoscute: Eta Aquarids. Particulele, de cele mai multe ori nu mai mari decât un bob de nisip, lovesc atmosfera cu 65,4 kilometri pe secundă. Frecarea le vaporizează instantaneu, lăsând în urmă dâre de lumină fulgerătoare.
Nu oricine va beneficia la fel de mult de pe urma acestui spectacol. Totul ține de poziția observatorului pe glob. În emisfera sudică și la tropice, constelația Vărsător se ridică sus pe cer înainte de răsărit. Acolo, un privitor norocos poate număra până la 50 de stele căzătoare pe oră.
În emisfera nordică, Vărsătorul abia se smucește de la orizont. Rata scade la 10 până la 30 de meteori pe oră, dar apare și o compensație spectaculoasă: meteori care pășunează aproape orizontal prin straturile superioare ale atmosferei, desenând arcuri de lumină neobișnuit de lungi și strălucitoare.
Toate aceste dâre par să pornească dintr-un același punct de pe boltă, lângă steaua Eta Aquarii, aflată la 168 de ani lumină depărtare. Steaua nu are nicio legătură fizică cu meteorii – este doar un indicator optic pentru astronomi.
Adevăratul vinovat este roiul de praf lăsat de cometa Halley, care își intersectează orbita cu a Pământului de două ori pe an: în octombrie, pentru Orionide, și acum, la început de mai. Noaptea aceasta este momentul ideal pentru vârful activității. Dar astronomia rareori face cadouri fără condiții.
Luna aproape plină, iluminată în proporție de 84%, va acoperi cu lumina ei difuză cei mai slabi meteori. Prognozele estimează că, sub cerul afectat de strălucirea selenară, ochiul liber va prinde mai puțin de 10 stele căzătoare pe oră. Există totuși o fereastră îngustă.
Chiar înainte de zorii zilei de 6 mai, Luna începe să apună, iar radiantul roiului atinge punctul cel mai înalt. În acel interval scurt, întunericul relativ se adâncește.
Câteva reguli simple cresc șansele: lasă-ți ochii să se adapteze minim douăzeci de minute, fără să te uiți la ecranul telefonului, și încearcă să cuprinzi cu privirea cât mai mult din bolta cerească.
Pentru cei dotați cu un aparat foto, expunerile lungi pot imortaliza dârele care scapă privirii nepregătite.
