Un precursor al ADN-ului a supraviețuit 3,5 miliarde de ani pe Marte. Roverul Curiosity a găsit cea mai diversă colecție de molecule organice detectată vreodată pe planeta roșie, iar șapte dintre ele sunt complet noi pentru știința marțiană.
Printre ele se numără și un compus cu structură de inel de azot – exact genul de moleculă care stă la baza materialului genetic al vieții. Roca care a dezvăluit acest secret a fost forată în octombrie 2020, într-o zonă numită Knockfarrill Hill Member, din regiunea Glen Torridon a craterului Gale.
Acolo, acum miliarde de ani, apa a curs, s-a retras și a revenit de mai multe ori, lăsând în urmă straturi de argilă – un material ideal pentru a capta și conserva fragmente organice.
Proba a primit numele „Mary Anning 3”, în onoarea celebrei paleontoloage britanice, iar paralela nu e întâmplătoare: la fel cum ea a găsit fosilele primilor dinozauri marini, cercetătorii caută acum urmele unei posibile vieți antice.
Rezultatele, publicate pe 21 aprilie 2026 în Nature Communications, au fost posibile doar printr-o tehnică revoluționară numită TMAH – hidroxid de tetrametilamoniu.
Curiosity avea la bord doar două recipiente cu această soluție chimică, rezervată probelor considerate cele mai valoroase ale întregii misiuni. Mary Anning 3 a fost prima care a beneficiat de ea.
În loc să încălzească roca și să riște distrugerea moleculelor fragile – așa cum se întâmpla în experimentele termice convenționale – roverul a dizolvat eșantionul în TMAH, fragmentând controlat macromoleculele astfel încât instrumentul SAM să le poată identifica.
Ce a ieșit la iveală i-a luat prin surprindere chiar și pe oamenii de știință. Pe lângă o diversitate chimică mult mai bogată decât orice se găsise până acum, au apărut heterocicluri de azot – inele de carbon care includ azot, considerate precursoare directe ale nucleotidelor din ADN și ARN.
Amy Williams, cercetător la Universitatea din Florida și autor principal al studiului, spune că astfel de compuși nu au fost niciodată confirmați pe suprafața marțiană, nici măcar în meteoriții proveniți de pe Marte.
Alături de ei a fost detectat și benzotiofen, o moleculă cu sulf despre care se crede că a fost adusă de meteoriți și care, pe Pământul timpuriu, a contribuit la apariția vieții.
Marte primește pe suprafața sa un flux de radiații ultraviolete și cosmice mult mai intens decât Pământul, pentru că nu are o atmosferă densă și nici un câmp magnetic global. Faptul că molecule atât de complexe au supraviețuit în rocă timp de 3,5 miliarde de ani este, în sine, o surpriză majoră.
Pentru context, aceeași vârstă o au și primele urme de viață microbiană de pe Pământ. Descoperirea nu dovedește însă că Marte a găzduit vreodată viață.
Experimentul nici măcar nu a fost conceput să facă distincția între moleculele rezultate din procese biologice, cele aduse de impacturi cosmice sau cele formate prin reacții geologice – de exemplu, în zone hidrotermale, unde apa și mineralele pot produce compuși de carbon fără ajutorul organismelor vii.
Ceea ce arată această descoperire e că planeta a avut ingredientele potrivite și că acestea au rezistat un interval de timp amețitor. „Acum știm că există molecule organice mari și complexe conservate în subsuprafața puțin adâncă a lui Marte”, rezumă Williams.
„Este foarte promițător pentru conservarea moleculelor care pot fi diagnostice ale vieții. ” Cu alte cuvinte, nu am găsit viața, dar am găsit dovada că dovada vieții poate supraviețui.
Curiosity a folosit deja cel de-al doilea și ultimul recipient TMAH pentru a analiza formațiunile de rețea create de apele subterane antice. Misiunile viitoare – inclusiv Rosalind Franklin pe Marte și Dragonfly pe luna lui Saturn – au de gând să repete testul.
