În lumea alergării și a trailului, bidoanele flexibile – așa-numitele flascuri de hidratare – au devenit aproape omniprezente. Le vezi în magazine, pe internet, la pieptul alergătorilor.
Sunt ușoare, costă puțin și, pe măsură ce bei, se turtesc, câștigând spațiu și eliminând zgomotul deranjant al apei care se lovește de pereți. Practic, îți fac ritmul mai curat.
Acest succes se sprijină pe materialul din care sunt fabricate, în majoritate covârșitoare: poliuretanul termoplastic (TPU). Un elastomer care îmbină suplețea cauciucului cu rezistența plasticelor tehnice. Nu e doar o alegere a industriei sportului.
Îl regăsim și în spitale, în catetere și tubulaturi de perfuzie, tocmai pentru că este considerat relativ sigur. În teorie, TPU se numără printre cele mai stabile și mai puțin problematice plastice pentru sănătatea umană.
În practică, contează ca flascurile să fie făcute din TPU fără PVC și să fie conforme pentru contact alimentar, conform normelor UE sau FDA. Rămâne, însă, problema gustului.
Întrebat într-un articol publicat de L’Équipe în octombrie 2025, Xavier Cousin, cercetător în fiziologie la INRAE (UMR MARBEC), a explicat că aceste recipiente conțin aditivi – de tip ceară sau gel – folosiți pentru demularea materialului. Fiecare plastic are aditivi.
Faptul în sine nu înseamnă toxicitate. Iar apariția unui gust la început de viață a flascăi nu e neapărat motiv de îngrijorare: sunt, de cele mai multe ori, reziduuri de fabricație inofensive, care se estompează în timp.
Ce persistă adesea este un gust de silicon, care stârnește frecvent nemulțumiri. Nici trucurile obișnuite – spălare cu detergent de vase sau cu bicarbonat – nu reușesc întotdeauna să-l îndepărteze complet.
Anumiți producători încearcă să atenueze această amprentă senzorială, lucrând la componente mai neutre la nivel de gust și miros. Îngrijorarea reală a consumatorilor pornește din altă parte: migrarea chimică a aditivilor.
Flascurile sunt folosite de mai multe ori pe zi, vara stau la peste 35°C, iar reutilizarea constantă le duce, treptat, spre capătul vieții utile. Migrarea depinde de trei variabile clare: temperatura, natura lichidului și durata contactului. Flascurile din TPU nu conțin bisfenol A și alți ftalați.
Totuși, profilul toxicologic al unor aditivi prezenți în acest material nu este mereu documentat sau accesibil publicului. În plus, cu fiecare folosire, plasticul se uzează. Frecările îl pot fragiliza și pot genera microplastice.
Un gest, în particular, e de evitat: comprimarea agresivă a bidonului pentru a stoarce ultimele picături de apă. La toate acestea se adaugă situații care pot combina factorii de migrare chimică.
Un lichid încălzit peste 40°C, prag ușor de atins în plină vară, și prezența unei băuturi ușor acide, precum o soluție izotonică în loc de apă simplă, cresc șansele de transfer al compușilor din pereții materialului în conținut. Contextul mai larg al microplasticelor întărește neliniștea.
De aproape două decenii, ele se află în centrul preocupărilor de mediu și sănătate.
În septembrie 2025, Universitatea Concordia din Montréal a publicat o meta-analiză a 141 de studii științifice care stabilește o legătură între ingestia de microplastice și diverse probleme: neurotoxicitate, reprotoxicități, afecțiuni respiratorii, perturbări ale sistemului hormonal și posibile cancere.
