De generații întregi, am învățat că un somn bun înseamnă opt ore legate, fără întreruperi. Istoria și știința spun, însă, o poveste mai nuanțată. Timp de secole, oamenii dormeau în două reprize, separate de o perioadă de veghe liniștită, aproape meditativă.
Astăzi, când tulburările de somn se înmulțesc, tot mai mulți cercetători se întreabă dacă nu cumva ritmul modern intră în conflict cu biologia noastră cea mai veche. Ideea unui somn continuu, drept linie, este de dată relativ recentă.
Istoricul Roger Ekirch, de la Virginia Tech, a scos la lumină în anii 2000 sute de mărturii – jurnale, scrisori, romane, documente judiciare – în care apar „primul somn” și „al doilea somn” în societățile preindustriale. Înainte de iluminatul artificial, noaptea avea altă logică.
Oamenii ațipeau aproximativ patru ore, se trezeau natural pentru una-două ore – o perioadă de veghe tihnită – apoi adormeau din nou până spre zori. În acest interval, se rugau, meditau, făceau dragoste, scriau sau stăteau de vorbă în șoaptă.
Ekirch vede în această structură un ritm circadian mai flexibil, legat strâns de ciclurile luminii naturale. Creierul alterna mai firesc între somnul profund și somnul paradoxal, faza viselor, fără presiunea ceasului și fără anxietatea „performanței” în somn.
Știința modernă a testat această ipoteză. În anii ’90, psihiatrul Thomas Wehr, de la National Institute of Mental Health (NIMH), a izolat voluntari săptămâni la rând de orice sursă de lumină artificială.
Rezultatul a fost surprinzător de constant: somnul s-a împărțit spontan în două segmente de câte patru ore, despărțite de o stare de veghe calmă și limpede. În acel răstimp, nivelurile de prolactină – un hormon asociat relaxării – creșteau semnificativ.
Participanții descriau o senzație de pace interioară, asemănătoare meditației. Wehr a concluzionat că somnul biphasic ar putea fi forma noastră cea mai naturală de odihnă. Unele culturi au păstrat acest ritm până în prezent.
În Spania sau în America Latină, siesta de după prânz prelungește un model de somn fractionat, adaptat climatului și ritmului social.
Studii realizate la Harvard Medical School au arătat că micile sieste presărate de-a lungul zilei pot îmbunătăți vigilența, consolida memoria și chiar regla mai bine stresul. Nu este vorba despre a dormi mai puțin, ci despre a împărți odihna în acord cu nevoile reale ale corpului și ale minții.
Dacă ne trezim noaptea, poate că nu-i un semn că „am stricat” somnul. Unii specialiști recomandă să privim această trezire ca pe o etapă firească a ciclului.
În acea fereastră de veghe, creierul ar putea procesa informații, organiza amintiri, regla emoții – funcții care au loc și în somnul paradoxal.
Pentru cei cu insomnie ușoară, schimbarea de perspectivă contează: a nu mai vedea trezirea drept un eșec, ci o tranziție fiziologică normală, poate diminua stresul și face re-adormirea mai ușoară. Chiar și lumea muncii experimentează.
Unele companii testează modele polifazice – mai multe sieste scurte pe parcursul zilei – pentru a susține productivitatea fără a împinge oamenii spre epuizare. Scopul nu este reducerea somnului, ci o distribuire mai inteligentă a lui.
Somnul biphasic nu pare a fi o relicvă dintr-un trecut arhaic, ci, posibil, o întoarcere la ritmul biologic de origine – acela pe care strămoșii noștri îl urmau firesc, înainte ca lumina electrică și orarele industriale să ne impună un ciclu uniform.
Cu alte cuvinte, dacă vă treziți la mijlocul nopții, nu e nevoie să vă învinovățiți: corpul s-ar putea să știe exact ce face.
