După un ospăț ca la sărbători, te ridici de la masă convins că nu mai încape nimic. Refuzi politicos încă o porție de friptură. Apoi apare platoul cu brânzeturi sau o spumă de ciocolată. Dintr -odată, ți se întoarce pofta. Nu e lăcomie. Nu e lipsă de voință.
Este un mecanism de supraviețuire al organismului numit Sațietate Senzorială Specifică (SSS). Foamea nu ține doar de spațiul din stomac. Este, înainte de toate, un semnal orchestrat de creier, care te împinge spre nutrienții de care ai nevoie.
Când mănânci un fel sărat, simțurile – gustul, mirosul, textura – trimit în buclă informații către hipotalamus. După un timp, creierul se satură de acel stimul anume. Conchide că ai avut suficient „sărat” sau „gras” și apasă butonul sațietății. Dar comanda e selectivă.
Se referă la ceea ce tocmai ai consumat. Pentru restul – dulce, acru – lasă intenționat poarta deschisă, ca să te încurajeze să îți diversifici aportul nutritiv. Privit prin lentila evoluției, acest reflex a fost vital.
Pentru vânătorii-culegători, a mânca până la epuizare un singur tip de aliment însemna risc de carențe serioase. Sațietatea Senzorială Specifică e stratagema naturii prin care suntem împinși să căutăm și alte surse de hrană.
Așa se explică de ce un copil lasă neatins broccoli-ul, dar cere un iaurt: creierul i-a „stins” interesul pentru primul stimul, păstrându-l treaz pentru al doilea. În sălbăticie, această alternanță garanta o dietă variată.
La masa unui restaurant modern, aceeași regulă ne face să comandăm desertul deși necesarul caloric e deja bifat. În laborator, fenomenul a fost observat în cifre.
Studii conduse de cercetătoarea Barbara Rolls, de la Universitatea din Pennsylvania, au arătat că varietatea gusturilor crește automat aportul total de calorii. Într -un experiment devenit reper, participanții au primit patru farfurii.
Cei care au avut patru feluri diferite au mâncat cu 60% mai mult decât cei care au primit același fel repetat de patru ori. Cu cât contrastele sunt mai mari – crocant versus catifelat, sărat versus dulce – cu atât mai mult întârzie creierul declanșarea semnalului de sațietate globală.
De aici și forța de atracție a bufetelor: Sațietatea Senzorială Specifică e reactivată cu fiecare aromă nouă, „resetând” senzația de foame la fiecare trecere. Poți folosi acest mecanism în favoarea ta.
Dacă vrei să mănânci mai puțin, limitează numărul de gusturi din farfurie: monotonia senzorială e cel mai bun aliat al sațietății naturale.
Dacă vrei, dimpotrivă, să convingi pe cineva să mănânce mai multe legume, joacă-te cu texturile și culorile; varietatea menține interesul creierului mai mult timp.
Data viitoare când spui „am un stomac separat pentru desert”, amintește-ți că acest stomac nu stă în abdomen, ci în circuitele neuronale ale creierului, care caută cu încăpățânare diversitatea.
