O descoperire recentă luminează o similitudine surprinzătoare între oameni și delfini: modul special de a comunica cu puii, cunoscut sub numele de „baby talk”, nu este exclusiv speciei noastre.
Fenomenul a fost observat și la delfinii mari, o informație publicată în prestigioasa revistă *Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS)*. Așa-numitul „baby talk” descrie limbajul specific utilizat de adulți în interacțiunea cu bebelușii și copiii mici.
Această formă de comunicare se distinge prin modificări ale tonului vocii, intonații și vocalize exagerate, fraze scurte și repetitive, alături de o simplificare a vocabularului.
Adesea, adulții completează aceste vocalize cu expresii faciale și gesturi expresive, pentru a amplifica sensul cuvintelor. În lumea umană, „baby talk-ul” este considerat o strategie eficientă pentru a stimula dezvoltarea lingvistică și socio-emoțională a sugarilor.
El reușește să le capteze atenția și să încurajeze imitarea sunetelor și a cuvintelor, consolidând totodată legăturile afective și facilitând achiziția limbajului.
Deși această formă de comunicare maternă este răspândită în diverse culturi umane, dovezile prezenței sale în rândul speciilor non-umane au fost până acum extrem de rare.
Există, desigur, câteva excepții notabile: masculii adulți de cinteză zebră (Taeniopygia guttata) își ajustează cântecele atunci când puii sunt în apropiere, iar maimuțele veveriță (Saimiri sp.) și macacii rhesus (Macaca mulatta) își modifică, de asemenea, vocalizele când comunică cu membrii mai tineri ai speciei lor.
În acest context, o echipă de cercetători de la Institutul Oceanografic Woods Hole și-a îndreptat atenția spre delfinul mare (Tursiops truncatus), o specie de mamifer non-umană binecunoscută pentru legăturile sale pe termen lung dintre mamă și pui.
Fluierăturile de semnătură ale delfinilor oferă o oportunitate unică de a testa „baby talk-ul” la animale, întrucât cercetătorii pot cuantifica schimbările în aceleași vocalize produse în prezența sau absența puilor.
Pentru a realiza acest studiu, cercetătorii au analizat înregistrările efectuate în timpul unor scurte evenimente de capturare și eliberare a nouăsprezece delfini mari sălbatici, în apele din apropierea Golfului Sarasota, Florida.
Descoperirea a fost una importantă: femelele produceau într-adevăr fluierături caracteristice cu frecvențe maxime semnificativ mai ridicate și game de frecvențe mai largi atunci când erau înregistrate împreună cu proprii lor pui.
Aceste diferențe s-au aliniat cu frecvențele fundamentale mai înalte și gamele de înălțime mai largi observate în cazul „baby talk-ului” uman.
Pentru autorii studiului, aceste rezultate oferă dovezi suplimentare că mamiferele non-umane își modifică vocalizele atunci când le produc în prezența sau absența descendenților.
Asemenea oamenilor, acest „baby talk” la delfini ar putea funcționa pentru a îmbunătăți atenția, a consolida legăturile și a facilita învățarea vocală. Această cercetare susține astfel și ideea unei evoluții convergente a acestei forme de comunicare la delfinii mari.
Evoluția convergentă descrie modul în care specii diferite, răspândite în zone geografice disparate, adoptă sau păstrează trăsături similare, sugerând că anumite soluții la provocările evolutive pot apărea independent, în medii diverse.
