În inima înțelegerii noastre actuale despre cosmos, se așează un principiu fundamental: Universul, la scara sa cea mai vastă, ar trebui să fie remarcabil de uniform.
Asta înseamnă că galaxiile, roiurile de galaxii și spațiile goale ar trebui să fie distribuite într-o manieră statistică, relativ omogenă.
Însă, un nou gigant cosmic, denumit Marele Zid Hercule-Coroana Boreală, sau mai simplu HerCrbGW, a apărut pe harta cerului, punând la îndoială însăși această idee și provocând temeliile cosmologiei moderne. Este o anomalie de proporții inimaginabile, ce ne obligă să regândim structura Universului.
Descoperit inițial în 2013, prin cartografierea izbucnirilor de raze gamma (GRB), HerCrbGW s-a impus rapid ca cea mai vastă structură identificată vreodată în Universul observabil.
Pentru a înțelege magnitudinea sa, să ne gândim la Marele Zid Sloan (SGW), o altă grupare masivă de galaxii, care măsoară aproximativ 1,3 miliarde de ani-lumină.
Ei bine, HerCrbGW depășește orice imaginație, întinzându-se pe o lungime de circa 10 miliarde de ani-lumină, cu o lățime de 7,2 miliarde și o grosime de aproape un miliard de ani-lumină. Pentru o comparație mai apropiată, este de 100.000 de ori mai mare decât galaxia noastră, Calea Lactee.
O asemenea dimensiune extraordinară ridică numeroase semne de întrebare, deoarece pare să contrazică principiul cosmologic, acea regulă fundamentală care postulează că Universul ar trebui să fie omogen și izotrop la scară mare.
Existența reală a unei structuri de o asemenea anvergură ar sugera că înțelegerea noastră asupra distribuției materiei în Univers este, cel puțin, incompletă, dacă nu chiar eronată. Pentru a detecta o astfel de structură colosală, astronomii nu s-au bazat doar pe observarea galaxiilor vizibile.
Ei au folosit un instrument mult mai precis și relevant din punct de vedere cosmologic: izbucnirile de raze gamma (Gamma-Ray Bursts, GRB).
Acestea sunt explozii energetice titanice, cele mai puternice din Univers, generate de evenimente extreme precum colapsul stelelor masive sau fuziunea stelelor neutronice. GRB
-urile sunt atât de luminoase încât pot fi detectate la distanțe care depășesc 10 miliarde de ani-lumină, mult mai departe decât raza de acțiune a telescoapelor optice. Prin cartografierea distribuției lor pe cer, oamenii de știință pot reconstitui structura cosmosului îndepărtat.
Tocmai o anomalie în această distribuție a dezvăluit existența HerCrbGW: o zonă a cerului unde izbucnirile de raze gamma sunt mult mai frecvente decât oriunde altundeva, indicând o supra-densitate galactică masivă. Însăși existența HerCrbGW reprezintă o adevărată provocare pentru cosmologi.
Dacă această structură este într-adevăr continuă și legată fizic, atunci contrazice în mod direct predicțiile modelelor actuale de formare a structurilor mari.
Conform modelului standard al cosmologiei, bazat pe relativitatea generală și pe inflația cosmică, este extrem de improbabil ca structuri care depășesc 1,2 miliarde de ani-lumină să se poată forma – și cu atât mai puțin să persiste – în Universul așa cum îl înțelegem.
Se vehiculează ipoteza că ar putea fi rezultatul unei alinieri întâmplătoare a mai multor super-roiuri distincte, însă cele mai recente analize, publicate în revista Universe și disponibile pe platforma arXiv, sugerează că distribuția GRB-urilor nu este nici aleatorie și nici explicabilă printr-o eroare de eșantionare cunoscută.
Prin urmare, totul indică o entitate coerentă și gigantică, ale cărei proporții depășesc orice simulare și teorie. HerCrbGW ar putea fi doar prima dintr-o serie de mari structuri cosmologice încă slab înțelese.
Alte anomalii, precum Marele Atractor sau Pata Rece din fondul cosmic de microunde, sugerează un Univers poate mai complex decât am bănuit.
Chiar și Jon Hakkila, unul dintre cercetătorii care au contribuit la noile estimări, a recunoscut în 2015 că „modelele teoretice care descriu formarea acestor structuri par să fie în contradicție cu observațiile.”
Această declarație, plină de subînțelesuri, îndeamnă la regândirea ipotezelor noastre despre structura Universului. Ceea ce dezvăluie HerCrbGW nu este doar o concentrație enormă de galaxii, ci o potențială fisură în modul în care citim și înțelegem Universul.
Această structură reprezintă o provocare majoră pentru teoriile standard și ar putea deschide calea către noi concepții despre materia întunecată, energia întunecată sau chiar topologia Universului.
În anii ce vin, noi misiuni de observare, precum Euclid sau Telescopul Spațial James Webb, vor permite, poate, o mai bună înțelegere a originii și naturii acestor mega-structuri. Cert este că Universul încă mai are multe secrete de dezvăluit.
