O echipă de cercetători a adus la lumină aspecte necunoscute anterior ale strategiilor alimentare ale neanderthalilor, sugerând o ingeniozitate remarcabilă în adaptarea lor la provocările preistorice.
În Europa înghețată a acelor vremuri, neanderthalii nu se grăbeau să consume imediat carcasele animalelor mari, precum mamutul. În schimb, ei așteptau ca acestea să se descompună, atrăgând muște și creaând condițiile pentru o recoltă de larve valoroasă din punct de vedere nutritiv.
Această ipoteză, susținută de cercetările conduse de Dr. Melanie Beasley de la Universitatea Purdue, ar putea explica prezența rapoartelor de izotopi de azot neobișnuit de ridicate în rămășițele neandertale.
În ciuda sistemului lor digestiv similar cu cel al primatelor actuale, ei păreau să ocupe o poziție înaltă în lanțul trofic, ca mari prădători.
Tradițional, acest fenomen a fost atribuit unui consum masiv de carne, dar s-a confruntat cu limite biologice, deoarece organismul uman nu poate procesa în exces proteine slabe fără efecte toxice.
Inspirată de practicile inuitilor, echipa de cercetători a propus că neanderthalii ar fi putut consuma larve care se hrăneau cu carne descompusă, transformând la rândul lor nutrienții în surse concentrate de grăsimi și proteine.
Experimentele au confirmat că aceste larve conțin concentrații ridicate de azot, rezolvând enigma nutrițională a strămoșilor noștri preistorici. Abordarea neandertalienilor reflectă o capacitate cognitivă avansată, implicând planificare și anticipare.
Aceștia trebuiau să evalueze timpul optim de descompunere, să evite competiția cu alți prădători și să maximizeze beneficiile obținute de la carcasa unui mamut. Aceste descoperiri subliniază resursele inteligente utilizate de neanderthali pentru a se adapta și a supraviețui în medii dure.
