Acum aproximativ 5,33 milioane de ani, Marea Mediterană a experimentat un fenomen geologic remarcabil, cunoscut sub numele de megainundarea Zancléenă.
Aceasta a avut loc în urma redeschiderii abrupte a strâmtorii Gibraltar, un eveniment ce a permis apelor Oceanului Atlantic să se reverse în bazinul mediteranean cu o forță colosală, estimată între 68 și 100 de milioane de metri cubi pe secundă.
Pentru a înțelege amploarea debitului, se poate compara cu cel al cascadei Niagara, multiplicat de o mie de ori.
Această redeschidere a fost necesară după ce, între 5,97 și 5,33 milioane de ani în urmă, Marea Mediterană se confrunta cu Criza de salinitate din Messinia, o perioadă când regiunea a fost izolată de Oceanul Atlantic, posibil din cauza închiderii strâmtorii Gibraltar.
Izolarea a dus la evaporarea masivă a apei, transformând marea într-o întindere de mlaștini de sare și lăsând depozite groase, acum îngropate sub fundul mării.
Multă vreme s-a crezut că această criză ecologică s-a rezolvat treptat, prin redeschiderea lentă a strâmtorii, care ar fi permis umplerea treptată a bazinului pe parcursul a 10.000 de ani.
Totuși, studii recente au arătat că umplerea s-a produs mult mai rapid și mai dramatic decât se presupusese inițial. Descoperirile geologice din sud-estul Siciliei, inclusiv crestele și canalele de eroziune formate, confirmă intensitatea megainundării.
Cercetătorii au identificat un canal cu formă de W pe platforma continentală de lângă Sicilia, care ar fi acționat ca o pâlnie, direcționând debitul în Canionul Noto. Aceasta a condus la eroziuni masive ale fundului mării, cu viteze de până la 32 de metri pe secundă.
Rezultatul a fost o transformare rapidă a bazinului dintr-o întindere aridă într-o mare plină de apă. Această schimbare ar fi durat între doi și șaisprezece ani.
Utilizând tehnici de reflexie seismică, asemănătoare ultrasunetelor geologice, cercetările recente au dezvăluit cum fluxurile intense au remodelat peisajul subacvatic. Evenimentul a depășit umplerea bazinului, având efecte durabile asupra ecosistemelor marine și peisajelor de coastă.
Depozitele de sare rămase din criza Messiniană au fost acoperite, ceea ce a permis resurgența vieții marine, redefinind astfel întregul ecosistem mediteranean.
Studiile asupra megainundării Zancléene oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care procesele geologice și climatice pot modela ecologia și geografia Terrei pe termen lung.
